HAPPY NASTY DAY | Cu ce se ocupă, în prezent, trei dintre foștii adversari ai lui Ilie Năstase. Toți sunt hipnotizați în continuare de magia sportului alb

  • Ilie Năstase s-a născut pe 19 iulie 1946, la București
  • De-a lungul carierei de profesionist, Nasty a câștigat 58 de titluri, dintre care 7 de Mare Șlem

Pe 19 iulie 1946, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, în România se năștea unul dintre cei mai mari sportivi din istoria țării – Ilie Năstase. Cele 58 de turnee câștigate în carieră de „Bufonul din București” sau „Nasty”, așa cum este supranumit, sunt dovada supremației sale. Mai mult, pe 23 august 1973 Năstase a fost declarat primul lider mondial din istorie în Era Open.

În timpul unui sezon la capătul căruia avea să câștige 23 de turnee din 31 la care a participat (simplu și dublu sau dublu mixt), cu un record de 118 victorii și 17 înfrângeri, Ilie Năstase a fost declarat primul număr 1 mondial din istorie. Din acel moment, adversarii lui au început o cursă de urmărire ce a durat 40 de săptămâni, cât a reușit „Nasty” să se mențină pe prima poziție.

După Năstase, Jimmy Connors, John McEnroe sau Ivan Lendl s-au perindat în vârful ierarhiei mondiale. Cei patru au strâns, de-a lungul carierei, cumulat, 338 de titluri. În prezent, după retragerea din activitate, Năstase, Connors, McEnroe și Lendl au rămas legați de sportul alb. ProSport relatează o parte din activitățile celor patru foști sportivi din prezent:

John McEnroe (57 de ani)

Fost lider mondial timp de 170 de săptămâni, tenismanul cu 77 de titluri cucerite în carieră este, în prezent, sfătuitorul lui Milos Raonic (Canada, 7 ATP), sportiv ce a jucat finala de la Wimbledon  din acest an.  Raonic este antrenat în prezent de către Carlos Moya și Riccardo Piatti.

În ultimii ani, după retragerea din activitate, McEnroe a interpretat diferite roluri în cadrul unor producții de televiziune, precum „The Lonely Island”, „Jack & Jill” sau „30 Rock”. Pe lângă rolul de sfătuitor al lui Raonic, fostul sportiv din SUA, caștigător a 7 titluri de Mare Șlem, este comentator și analist TV al postului britanic BBC.

„Milos este un profesionist devotat. Vreau doar să-l consiliez, să fac parte din echipa lui. Este un tenismen care poate câștiga turnee de Mare Șlem”, spunea McEnroe, în luna mai, atunci când a decis să se alăture echipei lui Raonic.

Ilie Năstase și John McEnroe s-au întâlnit de 9 ori de-a lungul carierei. „Nasty” a câștigat primele trei meciuri directe, urmând ca McEnroe să triumfe de șase ori. Ultima confruntare dintre cei doi a avut loc în Cupa David, în 1984, când tenismenul American s-a impus în 3 seturi, scor 6-2, 6-4, 6-2.


John McEnroe în timpul unui meci demonstrativ jucat la BRD Năstase-Țiriac Trophy, turneu organizat de Ilie Năstase și Ion Țiriac

Ivan Lendl (56 de ani)

În prezent, fostul mare tenismen din Cehoslovacia care deține și cetățenia americană, a redevenit antrenorul sportivului britanic Andy Murray (Marea Britanie, 2 ATP). Proaspătul câștigător de la Wimbledon la readus în staff-ul său pe omul care l-a mai antrenat în perioada 2012-2014.

Câștigător a 94 de titluri în carieră, Lendl a revenit alături de sportivul pe care l-a ajutat să câștige toate trofeele majore din carieră: US Open 2012, Wimbledon 2013 și medalia de aur de la JO din 2012. După ce s-a despărțit de Lendl, în anul 2014, Murray a mai disputat trei finale de Grand Slam (două la Australian Open și una la Roland Garros), pierzându-le însă pe toate în fața lui Novak Djokovic (1 ATP).

Alături de Ivan Lendl, de pregătirea lui Andy Murray se mai ocupă și Jamie Delgado.

Lider al clasamentului mondial ATP timp de 270 de săptămâni, în perioada 1983 – 1990, Lendl s-a confruntat o singură dată în carieră cu Ilie Nastase. În 1980, în sferturile de finală ale turneului de la Rotterdam, reușind să câștige partida, scor 7-5, 6-1.

Jimmy Connors (63 de ani)

Unul dintre cei patru jucători din istorie care au rezistat mai mult de 200 de săptămâni în vârful ierarhiei ATP. După retragerea din tenisul de performanță, Connors l-a pregătit, în perioada 2006 – 2008, pe compatriotul Andy Roddick, pe care l-a scos din impas. După doar două luni de la startul respectivei colaborări, Andy s-a calificat în finala de la US Open 2006, pe care a pierdut-o în fața lui Roger Federer, cu 2-6, 6-4, 5-7, 1-6.

În cele din urmă, colaborarea dintre cei doi a luat sfârșit, în 2008, după doar 19 luni.

Umilit de Maria Șarapova

În 2013, jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova l-a angajata pe Jimmy Connors. Colaborarea dintre cei doi s-a încheiat, însă, după doar un singur meci. Șarapova și Connors au lucrat împreună la un singur turneu, Cincinnati, unde rusoaica a fost eliminată încă de la intrarea în competiție de americanca Sloane Stephens, scor 2-6, 7-6(5), 6-3.

Maria Șarapova și Connors nu mai lucrează împreună„, spunea Max Eisenbud, agentul jucătoarei ruse la acea vreme, după eliminarea Șarapovei de la Cincinnati.

La jumătatea anului 2015, Eugenie Bouchard l-a angajat pe Jimmy Connors ca antrenor, înainte de U.S. Open, turneu pe care Connors l-a câștigat de 5 ori. În vârstă de 63 de ani, fostul număr 1 mondial i-a luat locul lui Nick Saviano.

Prieten bun cu Ilie Năstase

Jimmy Connors deține 8 titluri de Grand Slam în palmares (Australian Open 1974, Wimbledon 1974, 1982 și US Open 1974, 1976, 1978, 1982, 1983), fiind unul dintre rivalii lui Ilie Năstase din Era Open. Campionul nostru este cu șapte ani mai în vârstă decât Connors, iar în anii ’70 a câștigat 10 dintre primele 11 meciuri directe cu americanul. Totuși, Jimmy și-a luat revanșa spre apusul carierei, învingându-l pe „Nasty” de 11 ori în următoarele 14 partide. Ilie și Jimmy au fost prieteni buni în afara terenului, cei doi câștigănd împreună titlurile de la Wimbledon 1973 și US Open 1975, la dublu.

Jimmy Connors a ocupat prima poziție în clasamentul mondial ATP timp de 268 de săptămâni, în perioada 1974 – 1983.

338 de titluri au câștigat împreună cei patru mari foști jucători               .

                          

Publicat: 19 07. 2016, 08:43
Actualizat: 19 07. 2016, 08:44