Gazzetta dello Sport e cu ochii pe „Rege”. VIDEO | De ce au titrat italienii „Hagi este în continuare un erou”

Gheorghe Hagi a fost unul dintre cei mai importanți spectatori la Cesena, la victoria incredibilă a naționalei de tineret a României în fața selecționatei Angliei, scor 4-2. Dacă fiul său, Ianis, a fost unul dintre protagoniștii meciului cu englezii, la finalul partidei „Regele” a aprins spiritele în afara stadionului. 

La plecare, Hagi a fost „atacat” de fani, care voiau să îl atingă, unii i-au și pupat mâna sau să facă poze cu el. Imaginile au fost surprinse de jurnaliștii italieni de la cea mai importantă publicație din Peninsulă, Gazzetta dello Sport, și au titrat: „Hagi este în continuare un erou: înconjurat de suporteri la Cesena„. 

CLICK AICI PENTRU VIDEO 

România este pe primul loc în grupa C, cu șase puncte obținute în două meciuri, la egalitate cu următoarea adversară, Franța. Luni, 24 iunie, de la ora 22:00, naționala de tineret va juca ultimul meci din grupe. 

Clasament grupa C:

1. România – 6 puncte

2. Franța – 6 puncte

3. Anglia – 0 puncte

4. Croația – 0 puncte 

 

Publicat: 22 06. 2019, 09:51
Actualizat: 22 06. 2019, 10:03