GALERIE FOTO: Atmosferă feerică la încheierea Jocurilor Olimpice de la Soci

Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci s-au încheiat, duminică seară, cu un spectacol feeric de aproximativ două ore pe stadionul Fișt, în care rușii au predat ștafeta următoarei gazde a Olimpiadei, PyeongChang.

Publicul, care a primit din partea organizatorilor medalioane cu leduri, a asistat la un spectacol ce a celebrat spiritul țării gazdă, cultura și moștenirea acesteia, prezentate prin muzică, balet, literatură și circ.

Fetița Lubov, care a purtat publicul într-o călătorie la ceremonia de deschidere, la 7 februarie, a deschis spectacolul și de această dată. Împreună cu doi prieteni, Valentina și Yura, ea a plutit cu o barcă pe „cerul” arenei din Soci, deasupra „apelor” în care zeci de voluntari îmbrăcați în costume argintii întruchipau diverse forme. Nu a fost uitată defecțiunea tehnică de la ceremonia de deschidere, când unul din cei cinci fulgi imenși nu s-a deschis pentru a forma toate cele cinci cercuri olimpice, pe teren artiștii în argintiu formând de această dată inițial patru cercuri, după care și pe al cincilea.

Sportivi reprezentativi ai națiunilor participante la competiția din Rusia au intrat pe teren purtând drapelele țărilor lor, urmați de ceilalți competitori, cu toții zâmbitori, majoritatea făcându-și fotografii în timp ce defilau. Sportivii și-au luat apoi locurile în tribună, pentru a asista la spectacol.

Arena Fișt s-a transformat pe parcursul show-ului și într-o scenă pe care a concertat celebrul pianist Denis Matseuv, în mijlocul a zeci de piane aduse de voluntari, avându-i alături pe Lubov, Valentina și Yura.

Ceremonia a inclus și un moment dedicat viitoarei gazde a Jocurilor Olimpice de iarnă, orașul sud-coreean PyeongChang. Publicul a asistat la un spectacol de opt minute care l-a purtat prin istoria Coreei de Sud și în timpul căruia s-a putut auzi și un instrument tradițional, gayageum. Primarul orașului Soci, Anatoli Pahomov, i-a oferit drapelul olimpic primarului din PyeongChang, Lee Seok-rae.

În timpul evenimentului de duminică seară și-au primit medaliile și au urcat pe podium protagoniștii probelor de schi fond 50 de kilometri masculin (rușii Alexander Legkov, Maxim Vylegzhanin, Ilia Chernousov) și 30 de kilometri feminin (Marit Bjorgen, Therese Johaug, Kristin Stoermer Steirra – toate trei din Norvegia).

Flacăra olimpică a fost stinsă de una din cele mascote ale Olimpiadei, ursul polar. Acesta, imens, venit alături de celelalte două mascote – un iepure și un leopard, a și vărsat o lacrimă.

La JO de iarnă de la Soci au participat aproape 3000 de sportivi din 88 de țări și s-au acordat 98 de titluri olimpice.

Mediafax

Publicat: 23 02. 2014, 21:27
Actualizat: 23 02. 2014, 22:51