Francesco Totti ar putea reveni în iarbă. Ce echipă îl dorește pe legendarul italian, care are 42 de ani: „Este vorba despre un lider din Anglia”

Francesco Totti, legenda echipei AS Roma, și-a agățat ghetele-n cui în urmă cu doi ani, dar nu duce lipsă de oferte. Potrivit site-ului dailymail.co.uk, fostul jucător în vârstă de 42 de ani este dorit de gruparea din Anglia, Leeds.

Fostul său coleg, Marco Boriello, despre care se spune că a fost lângă Totti în ultima perioadă, a precizat pentru cei de la Sky Italia:

Știu că un lider din Anglia i-a făcut o propunere să se întoarcă să joace fotbal. Radrizzani de la Leeds? Nu știu„.

Fox Italia și Tutto Roma au confirmat ulterior că este vorba despre echipa din Liga a doua din Anglia. Se pare că patronul formației Leeds, un om de afaceri italiani, este fixat pe jucători importanți din țara sa natală, iar Totti este un alt nume care a apărut în presă, după ce al lui Gianluigi Buffon. Portarul, în vârstă de 41 de ani, care și-a încheiat colaborarea cu PSG, nu vrea să se retragă, iar posibilitatea să ajungă la Leeds nu este una imposibilă.

Francesco Totti a renunțat la cariera de fotbalist în anul 2017, după ce a marcat 307 goals în 786 meciuri pentru AS Roma. Până în această vară, fostul jucător al giallorossilor a fost directorul clubului din Serie A, dar în urmă cu o lună a decis să demisioneze din cauza neînțelegerilor avute cu cei din conducerea grupării de pe Olimpico.

 

Publicat: 25 06. 2019, 15:42
Actualizat: 25 06. 2019, 15:43