Florin Caramavrov despre Belgia – Japonia 3-2. „Revenirea care poate aduce titlul mondial”

Revenirea din partida cu Japonia le poate da belgienilor încrederea că pot deveni campioni mondiali, așa cum unii specialiști au îndrăznit să pronosticheze.

Belgia e una dintre cele mai frumoase naționale de la acest Mondial, chiar dacă m-a dezamăgit profund în prima repriză a jocului cu Japonia. Băieții ăștia au crescut împreună de la naționalele de juniori și de tineret, au ajuns la unele dintre cele mai mari echipe ale Europei, câștigă bani cu sacul și joacă un fotbal spectaculos.

12 goluri au marcat „dracii roșii” în patru meciuri de la acest Mondial, adică o medie de 3 goluri pe meci, ceea ce este impresionant.

Compania de vedete a lui Kompany s-a trezit abia în minutul 52, după golul doi al niponilor. Belgienii și-au dat seama că situația se complică și că trebuie să joace și ei ceva, ca să mai aibă o mică șansă de calificare. Și au început să joace.

E, într-adevăr, devreme, sunt doar sferturile de finală, iar de partea cealaltă e Brazilia, o națională care altădată se remarca prin acea nebunie frumoasă, în timp ce acum e extrem de organizată și din punct de vedere defensiv (doar un gol primit în patru meciuri). Dacă Belgia bate Brazilia, atunci pronosticul specialiștilor și gândul meu, deocamdată firav, poate prinde contur și claritate.

De ce cred în Belgia?

Pentru că are un mare portar, pe Courtois, care știe să joace meciurile importante după atâția ani la Chelsea.

Pentru că are o linie defensivă condusă de un tip calculat și experimentat, acest Kompany care a avut ghinionul unor accidentări serioase în ultimii ani, dar care știe jocul, chiar dacă pare uneori cam lent.

Pentru că are un mijlocaș central, De Bruyne, cu o viziune extraordinară a jocului, cu o forță fizică de excepție și cu un spirit ofensiv accentuat.

Pentru că are pe extreme doi viteziști și, de asemenea, finalizatori, Mertens și Hazard. Primul s-a bătut cu Napoli pentru titlu, al doilea joacă la Chelsea din 2012.

Pentru că are în față un atacant clasic, bătăios, bun finalizator, golgheter autentic, acest adevărat luptător Lukaku.

Bineînțeles, și ceilalți jucători belgieni evolueazăă la echipe de club de primă mână, chiar dacă nu i-am nominalizat mai sus, și întregesc această echipă spectaculoasă.

Belgia a depășit un moment infernal, la 0-2 cu Japonia, dar examenul maturității îl dă cu Brazilia. Dacă va trece de, poate, cea mai organizată echipă de la Mondial, atunci vom vorbi serios de șansele acestei naționale la câștigarea titlului suprem.  

 

 

 

 

Publicat: 03 07. 2018, 00:01
Actualizat: 03 07. 2018, 00:39