Fenomenul Sandra!** Povestea din spatele săriturii care a adus României medalia de aur la Londra

Marta Karolyi, după succesul elevei lui Octavian Bellu: „Bravo vouă! A voastră a avut nervii mai tari!”

Sandra Izbașa reinventează limitele gimnasticii. Campioană olimpică la Beijing la sol, aparatul ei preferat, Sandra și-a perfecționat registrul tehnic și a reușit, la 22 de ani, să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic la sărituri, în condițiile în care, în urmă cu patru ani, nu a făcut acest aparat. „Este fenomenal! Este uluitor!”, au fost exclamațiile care i-au însoțit performanța. „A fost nevoie să o conving că, după ce a câștigat de două ori titlul european la sărituri, poate să fie pe podium și la Jocurile Olimpice”, a declarat Octavian Bellu la finalul zilei care a adus al doilea aur olimpic al României la Londra.
Concursul desfășurat ieri, la North Greenwich Arena, a fost unul al nervilor. Cine și-a stăpânit mai bine emoțiile a avut câștig de cauză. Izbașa a avut șansa de fi ultima între cele opt finaliste, iar în momentul evoluției sale a știut că are nevoie doar să repete săriturile din calificări și este campioană olimpică. Până la ea, tensiunea făcuse ravagii pe drumul spre aparat și dincolo de el. Prima care a greșit a fost canadianca Elisabeth Black: cădere urâtă la prima săritură, dureri la genunchi și sprint încheiat înainte de aparat la a doua încercare: în dreptul numelui ei, totalul a fost ireal, 0.000.
Dominicanca Yamilet Abreu Pena a venit cu cea mai dificilă săritură din concurs: 7.1. Ceva apropiat de ceea ce fac băieții! A aterizat însă în fund și și-a compromis șansele. A urmat rusoaica Maria Paseka: aterizare ratată, ieșire de pe saltea. Chiar și așa, a luat notă mare, 15.400, și un total de 15.050, care i-a adus bronzul.

N-a mai fost nevoie să riște pentru aur
Cea de a șaptea concurentă a fost marea favorită la aur, americanca McKayla Maroney. În calificări, fusese aproape impecabilă, cu două sărituri de mare dificultate: total de 15.800. „Dacă îi ieșeau săriturile, nu avea cum să o bată nimeni în acest concurs”, a declarat Anca Grigoraș, arbitră la JO. Iar Maroney a ratat a doua săritură, când a aterizat în fund. Total: 15.083.
De aici a plecat Sandra în concursul olimpic. Cât timp au sărit celelalte concurente, ea a trasat linii pe carpetă, lângă aparat, fără să privească spre tabela cu ierarhia generală. Pentru această finală, pregătise o săritură specială, de mare dificultate (6.5), care ar fi echilibrat raportul de forțe cu Maroney. Poate și această perspectivă a pus presiune pe americancă. În calificări, sportiva de la Steaua izbutise un total de 15.316, punctaj care acum i-ar fi adus aurul.
Prima săritură, aproape perfectă: 15.383. În acel moment, pentru aur avea nevoie de o notă la îndemână, minimum 14.900. Săritura specială a ieșit din schemă, putea obține punctajul cu săritura ei cu notă de plecare 5.8, pe care o executase în calificări. Și i-a ieșit! 15.000 și AUR pentru România. Sandra a izbucnit în lacrimi: 9.000 de spectatori, între care s-au aflat mulți români, dar și tatăl ei, au aplaudat-o în picioare. Bucurie în delegația olimpicilor români și o concluzie trasă de Marta Karolyi, antrenoarea lotului american: „Bravo vouă! A voastră a avut nervii mai tari”.


Publicat: 06 08. 2012, 22:30
Actualizat: 07 08. 2012, 00:25