„Falimentul” tiki-taka a venit la Moscova, pe 1 iulie 2018. Cifre ireale ale statisticii, dar degeaba! Record de pase în istoria Cupei Mondiale și capitolul rușinos pentru ruși

Rusia a eliminat Spania de la Cupa Mondială (1-1, 4-3 după penalty-uri) și a oferit cea mai mare surpriză a fazelor eliminatorii punând munca și rigoarea defensivă înaintea paselor și a talentului. La final, Spania s-a ales cu statistici incredibile, dar pleacă acasă.

Partida de la Moscova s-a desfășurat pe coordonate cât se poate de simple și a părut o formalitate pentru fosta campioană mondială după autogolul lui Ignashevich. Dar Rusia a revenit și a marcat, prin Dzyuba, din penalty, la singurul ei șut pe poartă!

Statistica oferită la finalul celor 90 de minute de site-ul oficial al fifa arată, de fapt, cât de defensivă a fost Rusia și cât timp a pierdut Spania pasând ineficient, în lateral.

Furia Roja a terminat cu 15 șuturi la poartă și nouă pe poartă, în timp ce Rusia a avut patru încercări, dintre care una pe poartă, golul lui Dzyuba. La posesia, Spania a adunat 74 de procente, iar în prelungiri a avut mingea în 73% din timp. La pase, diferența e enormă! Spania a reușit 1029 din 1137 încercate (cele mai multe în istoria Cupei Mondiale), în timp ce rușii au pasat „la om” de 202 ori din 285 de încercări. În prelungiri, prăpastia e și mai mare: Spania a avut 12 ocazii de gol și patru șuturi pe poartă, Rusia a fost cu zero peste tot și, în timp ce Iniesta și colegii lui au avut 246 de pase complete, ex-sovieticii se pot lăuda cu…30. Adică o pasă pe minut!
 

 

Publicat: 01 07. 2018, 20:16
Actualizat: 01 07. 2018, 20:24