EXCLUSIV | Românul care i-a făcut marcaj om la om marelui Maradona la Mondialul din ’90: „Cu siguranță, îl anihilam și pe Messi”

Fostul internațional Iosif Rotariu a anunțat la ProSport LIVE că ar fi putut să-l  blocheze și pe Leo Messi, la CM 2018, așa cum l-a stopat pe Maradona la Mondialul din 1990.  

„L-am ținut pe Maradona, dar atunci se făcea marcaj om la om, acum se face în zonă. Dacă aș fi la vârsta de atunci, de la Campionatul Mondial, cu siguranță l-aș fi anihilat pe Messi ca și pe Maradona. Aveam o viteză de reacție foarte bună și anticipam foarte bine jocul. Nu excelam în dribliguri, cum făcea Gică Hagi, sau să am execuții spectaculoase, dar din punct de vedere tactic…cred că l-aș fi anihilat și pe Messi”, a spus Iosif Rotariu la ProSport LIVE.

Rotariu are și o favorită pentru CM 2018: „Nu știu dacă Argentina e principala favorită, cred că Brazilia e. Cred că echipele sud-americane au prima șansă, iar dintre cele europene cred că Spania și Germania. Eu țin cu Brazilia pentru că sunt fan Neymar”.

Fostul mijlocaș, Iosif Rotariu, l-a anihilat pe Diego Maradona într-un meci al României cu Argentina, 1-1, disputat la CM 1990. În partida aceea, „Roti” a jucat fabulos, rivalul său a fost permanent blocat, iar la final chiar a refuzat să facă schimb de tricouri cu românul.

 

 

 

Publicat: 08 06. 2018, 08:12
Actualizat: 11 06. 2018, 12:23