EXCLUSIV | Portretul omului numit să gestioneze complicata situație de la CFR și paralela cu momentul în care Arpad Paszkany își făcea apariția în vestiar: „Atunci se rezolva în 48 de ore”

Sorin Cîrțu, fost antrenor al echipei CFR Cluj, formație pe care a condus-o în grupele Ligii Campionilor, a vorbit la ProSport LIVE despre întortocheata situație din sânul cvadruplei campioane. Fără Toni Conceicao pe bancă, dar lider în Liga 1 Betano, trupa din Gruia îl va avea pe bancă pe fostul mijlocaș Alin Minteuan, om care i-a fost secund lui Sorinaccio.

„Minteuan? E un băiat capabil și cunoaște fotbal. E bine educat, știe exact înc e limite să se încadreze și, v-am spus, e dotat, nu e în afara fenomenului. Cunoaște bine. E citit în materie de fotbal. În momentul în care Paszkany intra în vestiar și dădea niște asigurări, clar în 48 de ore se rezolva. Acum nu știu ce mai înseamnă CFR. Dar acum s-ar putea ca misiunea lui să fie mult mai grea”, a spus Sorin Cîrțu, la ProSport LIVE.

Sorin Cîrțu a fost demis de CFR în noiembrie 2010 după incidentul de la Basel, din minutul 75 al partidei din Elveția, când a lovit cu piciorul în geamul băncii de rezerve. În locul său, la acea dată, a fost numit antrenor Alin Minteauan.

Alin Minteuan, fostul mijlocaș al ardelenilor, a fost chemat pentru a pregăti echipa până la numirea noului antrenor și se pare că acesta va sta pe bancă și la meciul cu Poli Iași. Minteuan a mai pregătit CFR în sezonul 2010-2011.

Toni Conceicao pleacă pentru a treia oară de la CFR Cluj, după ce a mai antrenat în Gruia în aprilie – noiembrie 2009 și decembrie 2015 – iunie 2016.  Cu echipa din Ardeal, lusitanul a cucerit două Cupe ale României (2009 și 2016) și o Supercupă a României, în 2010.

 

 

 

Publicat: 20 02. 2019, 15:27
Actualizat: 20 02. 2019, 15:29