EXCLUSIV | Foto de senzație cu Ionuț Radu la Steaua II. Ce spunea căpitanul naționalei U21 într-un reportaj realizat în 2011 de ProSport. „Am 13 ani și 1,83 m. El este idolul meu, sper să-i calc pe urme”

Ionuț Radu (22 de ani, 1,88 m) și-a consolidat poziția de lider al naționalei U21 la Campionatul European de tineret din Italia și San Marino după ce a dat siguranță tricolorilor în partidele cu Croația 4-1 și Anglia 4-2. Goalkeeperul de la Genoa impresionează nu numai prin evoluțiile sale din teren, dar și prin rolul puternic pe care îl deține în angrenajul primei reprezentative.

ProSport a căutat în arhiva ziarului și a descoperit unul dintre puținele articole în care actualul căpitan al lui Mirel Rădoi devenea protagonistul unui reportaj marca ProSport. Jurnaliștii Daniel Vlad și Răzvan Lupică se deplasau în 2011, la echipa de juniori a Stelei, la un antrenament obișnuit, pentru a scoate în evidență doi portari care excelau prin statura impresionantă. Valentin Cojocaru (în prezent la Viitorul) avea 15 ani, iar Ionuț Radu (Genoa în prezent) avea doar 13 ani.

Iată ce scrie ProSport, în 2011. „Ionuț Radu are 13 ani și măsoră 1,83 m. >”, spunea Ionuț Radu, în dialogul cu Daniel Vlad și Răzvan Lupică.

Patina timpului a trecut peste cariera lui Ionuț Radu, iar goalkeeperul care nu a primit, în cele din urmă, șanse în Ghencea, avea să facă rapid pasul la Dinamo, iar apoi în Italia. A cunoscut o dezvoltare impresionantă, a început să dea greutate naționalei de tineret, iar în prezent, puștiul care îl avea în minte pe Tătărușanu a devenit unul dintre cei mai valoroși portari din Serie A.

Ionuț Radu, alături de Valentin Cojocaru, în 2011, în Ghencea FOTO Răzvan Lupică (ProSport)

 

Publicat: 23 06. 2019, 21:32
Actualizat: 23 06. 2019, 22:46