EXCLUSIV | Cu ei atacă Steaua promovarea în Liga 3! Oprița și-a numit staff-ul tehnic

This browser does not support the video element.

Daniel Oprița (37 de ani) a fost numit ca antrenor principal la Steaua. Fostul atacant al FCSB, Dinamo sau Petrolul și-a stabilit stafful tehnic cu care va ataca promovarea în Liga 3, acolo unde echipa din Ghencea își propune de doi ani să ajungă, însă a ratat acest obiectiv în fața Rapidului și apoi a celor de la Carmen.

Iulian Miu îi va fi secund lui Oprița, Sorin Bobariu va fi antrenor cu portarii, iar Florentin Dumitru va ocupa o funcție în conducerea clubului. „Eu sunt antrenor principal. Miu va fi antrenor secund, Sorin Bobariu va fi antrenor cu portarii, iar Florentin o să fie ceva în cadrul clubului. Aș vrea să vină oameni care au făcut istorie la această echipă, cei care au făcut o performanță mult mai mare decât noi la Steaua. Vom încerca să aducem pe cineva cu experiență mult mai mare. Bătălia se dă în play-off. Toți se întăresc pentru meciurile acelea”, a spus Daniel Oprița la ProSport Live.

Oprița a anunțat că trei dintre țintele sale pentru a întări lotul Stelei sunt Liviu Băjenaru (ex Turris Turnu Măgurele), Robert Elek și Cristian Dănălache (ultimii doi foști ultima dată la Sportul Snagov).

Steaua a ratat șansa de a participa la barajul pentru promovarea în Liga 3, după ce a fost învinsă de Carmen București (scor 1-0), în ultima etapă din play-off-ul ligii a patra din București, cedând prima poziție în clasament după ce a deținut-o aproape tot sezonul. Steaua va evolua pentru al treilea sezon consecutiv în Liga 4, lucru care i-a deranjat teribil pe suporteri. La 24 de ore de la eșecul cu Carmen, Marius Lăcătuș și Ștefan Iovan și-au depus demisiile. Anterior, Steaua a ratat promovarea în fața Rapidului, care acum a ajuns în Liga 2.

În cariera sa de antrenor, Daniel Oprița le-a pregătit pe Metalul Reșița, Juventus București (acum redenumită Daco-Getica), CSM Școlar Reșița, FC Voluntari și CS Mioveni. Cea mai importantă realizare a avut-o pe banca tehnică a echipei Juventus, pe care a promovat-o în Liga 2 și mai apoi în Liga 1. Ultimele trei mandate s-au încheiat fără a-și îndeplini obiectivul. Cu Reșița n-a obținut promovarea în Liga 2, la Voluntari a stat o lună, iar la Mioveni a rămas aproximativ cinci luni și și-a reziliat contractul.

Publicat: 11 07. 2019, 12:42
Actualizat: 11 07. 2019, 13:32