EXCLUSIV | Costel Pană, profesor de limba română pentru Demollari: „L-am luat cu mine în cameră și am început de la zero. Asta e masa…”.

Prezent la emisiunea ProSport LIVE, fostul decar al lui Dinamo, Constantin Pană, actual antrenor la formația U19 a clubului Al Ahli, a vorbit despre unul dintre cei mai valoroși jucători străini din istoria clubului din Ștefan cel Mare, Sulejman Demollari. Fostul mijlocaș a povestit cum l-a învățat pe fostul jucător albanez să vorbească în limba română.

„A venit ca și căpitan al naționalei Albaniei. Vasile Ianul l-a transferat și de la primele meciuri mi-am dat seama că e un super jucător, cel mai bun străin alături de care am jucat…Mai era și Nelson (n.r. – Nelson Mensah) care a fost o pată de culoare în echipa noastră, cred că tot Ianul l-a adus, dar nu știu cine l-a propus. Era străinul cumsecade, pe care-l învățam să vorbească.

Când a venit, aveam în minte comentariul de la radio al meciurilor naționalei. L-am luat cu mine în cameră și am început de la zero. Asta e masa! Și el trecea în albaneză. Am stat cu el 6 luni. Soția lui l-a ajutat, ea era profesor de limbi străine, și a învățat foarte bine”, a spus Costel Pană la ProSport LIVE.

În cariera sa, Costel Pană a evoluat la Flacăra Moreni, Dinamo, Neuchatel Xamax (Elveția), FCM Bacău, FC Argeș și FC Brașov. Sulejman Demollari a evoluat pentru Dinamo între 1991 și 1995, cucerind titlul de campion în sezonul 1991-1992.

Publicat: 09 07. 2018, 19:01
Actualizat: 09 07. 2018, 19:02