EXCLUSIV | Ar fi o despărțire șoc de FCSB: „Va încerca să-și găsească o echipă”. Anunțul făcut despre idolul fanilor vicecampioanei: „Înseamnă că nu mai ești așa de important”

This browser does not support the video element.

Harlem Gnohere rămâne una dintre enigmele de la FCSB, după perioada de transferuri din iarnă. Ionel Ganea este de părere că „Bizonul” este determinat să plece la vicecampioana României la o echipă care să-i ofere continuitate. 

Atacantul francez e golgheterul echipei, dar, după reluarea campionatului, în iarnă, a început să joace mult mai puțin. Inițial, s-a vorbit despre lipsa pregătirii fizice în perioada cantonamentului din iarnă, iar acum atacantul își dispută locul de titular cu Ioan Hora. 

Ionel Ganea e convins că Gnohere și-ar dori o schimbare, iar prima șansă a francezului este în vară: „Așa cum am mai spus, cred că Steaua, când se mobilizează, poate câștiga cu oricine în Liga 1. Eu cred că Gnohere e un atacant foarte valoros, a demonstrat-o în nenumărate rânduri și nu se împacă cu postura de rezervă. Cred că va încerca să-și găsească o echipă unde să joace. Eu așa gândesc. Dacă ești unul dintre jucătorii importanți și nu joci, înseamnă că nu mai ești așa de important”, a declarat Ganea, la ProSport LIVE. 

Totuși, fostul internațional român a oferit și o soluție, în cazul în care nu va exista un transfer: „Cred că Gnohere e un atacant de careu mai mult, de forță și cu Hora care să plece din spatele lui, iar atunci Steaua ar fi mult mai ofensivă”.

30 de partide jucat, 17 goluri marcate și 2 pase decisive sunt cifrele lui Gnohere în acest sezon. 

Becali spune că lipsa de continuitate l-a afectat pe Gnohere și nu „Bizonul” este vinovat pentru situația în care a ajuns: „Gnohere e vinovat? Suntem noi vinovați că l-am ținut pe bancă și nu mai are continuitate. Ce să facem dacă nu avem minte? Bagă-l, mă, pe Gnohere. Mi l-a băgat pe Matei”, a spus Gigi Becali, la finalul partidei dintre FCSB și Viitorul, scor 1-2. 

 

Publicat: 02 04. 2019, 13:26
Actualizat: 02 04. 2019, 13:27