Eurovedete.ro!** Lucescu, Boloni, Hagi, Răducanu sau Petrescu au crescut multe staruri pentru CE 2012! Un altfel de „11”

Românii nu sunt amatori doar de statistici și de clasamente, ci și de formule de start ale echipelor preferate. Un prim 11 ideal în viziunea antrenorului X, constelația de vedete a epocii Y sau formația tip a colosului Z reprezintă poli de interes pe care orice suporter și-ar odihni privirea. Și dacă întrebări precum „Pe cine ar fi trimis Pițurcă din primul minut?” sau „De ce marea competiție a fost tărâm interzis pentru noi?” vă lasă un gust sălciu, ProSport a cristalizat 11-le imaginar care împrăștie în vestiarul Euro spirit românesc.

E o conexiune menită să scoată în evidență calitatea tehnicienilor plecați din fotbalul în care patronii își vâră coada în fiecare zi. E cârligul care ne agață cu o speranță plăpândă de marile competiții la nivel de națională. E o realitate convenabilă nouă dintr-o anumită perspectivă. Responsabili? Tehnicieni precum Mircea Lucescu, Ladislau Bölöni sau Gheorghe Hagi au avut ochi și intuiție și au fost captivați de talentul unor jucători uriași, când aceștia erau doar studenți în banca unor echipe de prestigiu.

La fel Dan Petrescu la Wisla sau Marcel Răducanu în Germania. Au luat de mână potențiale valori și le-au trecut terenul spre fotbalul mare, deși în unele cazuri părțile s-au întâlnit doar ca două trenuri într-o gară.

Lucescu, Pirlo, Boloni, CR7, Hagi, …
Fler sau inspirație, cert e că românii au lansat pe orbita fotbalului adevărate rachete. Și nu-și arogă merite aiurea! Lui Pirlo îi răsună încă în timpane glasul poruncitor al lui Mircea Lucescu, în timp ce Bölöni a început transfuzia de sânge proaspăt la naționala României, dar a finalizat-o pe Jose Alvalade. A simțit că pe sub tricourile inscripționate cu Ronaldo, Quaresma sau Hugo Viana se află talente fantastice și le-a oferit gir de încredere. La fel cum a făcut-o și Hagi la Galatasaray cu semi-anonimul pe-atunci Frank Ribery, la fel cum Marcel Răducanu l-a urcat treaptă cu treaptă pe Mario Götze. O parte dintre jucătorii pe care-i vedeți pe terenul de alături nu ezită să-și orienteze din când în când declarațiile de curtoazie spre antrenorii români. Amănunt care ne face să afirmăm că avem și noi echipă la Euro. Din păcate, doar pe aceasta din terenul alăturat.

Marcel Răducanu îl cunoaște bine pe Mario Götze, jucător care a fost format chiar la școala de fotbal din Dortmund a fostului internațional român. Răducanu a acceptat să-l descrie pe viitorul star al naționalei Germaniei pentru ProSport.

Răducanu: „Götze? Un viitor star!”

Domnule Răducanu, ați crezut că Mario Götze va ajunge un star la 20 de ani?
De când l-am văzut jucând pentru prima dată, la 11-12 ani, am știut că Mario va fi un talent uriaș. Are o inteligență remarcabilă, este foarte tehnic și are și viteză. Este un jucător foarte serios, foarte muncitor, joacă fotbal din plăcere. Va fi liderul naționalei Germaniei în următorii ani dacă va fi ferit de accidentări.

Credeți că Götze va fi titular în naționala Germaniei la Euro 2012?
El a avut ghinion în acest sezon. S-a accidentat destul de rău în ianuarie și a ratat aproape tot returul. A revenit în ultimele partide, a jucat puțin și nu este încă în formă. Dar Low trebuie să-l introducă, Mario este un jucător care poate schimba soarta unui meci.

Care este punctul slab al naționalei lui Low?

A existat o discuție aprinsă în mass-media germană legată de primul „11” al lui Low. În meciul amical cu Israel de joia trecută (n.r. 2-0 pentru Germania), Low a folosit șapte titulari de la Bayern și doar unul de la Dortmund, campioana ultimelor două sezoane din Bundesliga. Totuși, Mario ar putea fi titular, la fel ca și noua achiziție a Borussiei, Marco Reus, un alt tânăr foarte talentat.

Credeți că Germania poate câștiga Euro 2012?

E greu de spus. Nemții au o echipă tânără, valoroasă. Lupta e însă deschisă.

Primul „11” care are legătură cu România

Petr Cech (Cehia)
Vârsta: 30 de ani
Antrenorul român care i-a marcat cariera: Ladislau Bölöni
Unde au colaborat: Rennes (2003-2004)
Echipa actuală: Chelsea
Selecții în națională: 90

Dario Srna (Croația)
Vârsta: 30 de ani
Antrenorul român care
i-a marcat cariera: Mircea Lucescu
Unde au colaborat: Șahtior Donețk (din 2004)
Echipa actuală: Șahtior Donețk
Selecții în națională: 91

Anatoli Timoșciuk (Ucraina)
Vârstă: 33 de ani
Antrenorul român
care i-a marcat cariera: Mircea Lucescu
Unde au colaborat: Șahtior Donețk (2004-2007)
Echipa actuală: Bayern München
Selectii in națională: 116

Oleksandr Kucher
(Ucraina)
Vârstă: 29 de ani
Antrenorul roman care i-a marcat cariera: Mircea Lucescu
Unde au colaborat: Șahtior Donețk (din 2006)
Echipa actuală: Șahtior Donețk
Selectii in națională: 29

Iaroslav Rakițki
(Ucraina)
Vârstă: 22 de ani
Antrenorul român care
i-a marcat cariera: Mircea Lucescu
Unde au colaborat:
Șahtior Donețk (din 2009)
Echipa actuală: Șahtior Donețk
Selectii în națională: 17

Mario Götze
(Germania)
Vârstă: 20 de ani
Antrenorul român care
i-a marcat cariera: Marcel Răducanu
Unde au colaborat: Școala de Fotbal
Marcel Răducanu (2003-2007)
Echipa actuală: Borussia Dortmund
Selecții în națională: 14

Andrea Pirlo (Italia)
Vârstă: 33
Antrenorul român care
i-a marcat cariera: Mircea Lucescu
Unde au colaborat: Brescia (1995-1996)
Echipa actuală: Juventus Torino
Selecții în națională: 83

Hugo Viana
(Portugalia)
Vârstă: 29
Antrenorul român care i-a marcat cariera: Ladislau Bölöni
Unde au colaborat: Sporting Lisabona (2001-2002)
Echipa actuală: Sporting Braga
Selecții în națională: 27

Franck Ribery
(Franța)
Vârstă: 29
Antrenorul român care i-a marcat cariera: Gheorghe Hagi
Unde au colaborat: Galatasaray (2005)
Echipa actuală: Bayern Munchen
Selecții in națională: 60

Ricardo Quaresma
(Portugalia)
Vârstă: 28 de ami
Antrenorul român care i-a marcat cariera: Ladislau Bölöni
Unde au colaborat: Sporting Lisabona (2001-2003)
Echipa actuală: Beșiktaș
Selecții in națională: 35

Cristiano Ronaldo
(Portugalia)
Vârstă: 27 de ani
Antrenorul român care i-a marcat cariera: Ladislau Bölöni
Unde au colaborat: Sporting Lisabona (2002-2003)
Echipa actuală: Real Madrid
Selecții în națională: 90

REZERVE

Anders Isaksson
(Suedia)
Vârstă: 30 de ani
Post: portar
Antrenorul roman care i-a marcat cariera:
Ladislau Bölöni
Unde au colaborat: Rennes (2004-2006)
Echipa actuală: PSV Eindhoven
Selecții in națională: 93

Kim Källstrom
(Suedia)
Vârstă: 29 de ani
Post: mijlocaș
Antrenorul roman care i-a marcat cariera:
Ladislau Bölöni
Unde au colaborat: Rennes (2004-2006)
Echipa actuală: Olympique Lyon
Selecții în națională: 92

Jakub Blaszczykowski
(Polonia)
Vârstă: 26 de ani
Post: mijlocaș dreapta
Antrenorul român care i-a marcat cariera: Dan Petrescu
Unde au colaborat: Wisla Cracovia (2006)
Echipa actuală: Borussia Dortmund
Selecții în națională: 51

Custodio
(Portugalia)
Post: mijlocaș central
Vârstă: 29 de ani
Antrenorul roman care i-a marcat cariera: Ladislau Bölöni
Unde au colaborat: Sporting Lisabona (2001-2003)
Echipa actuală: Sporting Braga
Selecții in națională: 1

Antrenori:
MIRCEA LUCESCU (66 ANI)
LADISLAU BÖLÖNI (59 ANI)
GHEORGHE HAGI (47 ANI)
MARCEL RĂ‚DUCANU (57 ANI)
DAN PETRESCU (44 ANI)


Îi sunt foarte recunoscător lui Bölöni, el a avut încredere în mine atunci când eram tânăr și m-a făcut un fotbalist mai bun
Kim Källström, mijlocaș Lyon


CALCULE
Cotă de piață: 240 de milioane de euro!

Primul „11” al echipei care are legătură cu România de la Euro 2012 ar face mândru orice antrenor. Atât grație numelor mari care au fost lansate de tehnicieni români, dar mai ales prin prisma cotei de piață la care au ajuns respectivii. Cristiano Ronaldo (90 de milioane de euro), Ribery (42), Götze (30) și Petr Cech (25) sunt cei mai valoroși, conform transfermarkt.de. Iar în total, cei 11 din terenul alăturat valorează nu mai puțin de 240 de milioane de euro! Sumă care poate ține loc de carte de vizită pentru oricare dintre tehnicienii români prin mână cărora au trecut actualele vedete.

Publicat: 07 06. 2012, 03:00
Actualizat: 07 06. 2012, 03:00