Decizie neașteptată! Coreea de Nord și Coreea de Sud au refuzat să se înfrunte în sferturile Campionatului Mondial de tenis de masă. Ce se întâmplă pe tabloul de concurs pe care evoluează și România

Echipele reprezentative ale Coreei de Nord și Coreei de Sud au refuzat, joi, să se înfrunte în meci direct în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de tenis de masă de la Halmstad, Suedia.

Cele două echipe feminine s-au prezentat în fața arbitrilor și au anunțat că nu vor juca una împotriva celeilalte, solicitând în schimb ca în semifinala care se va disputa vineri, 4 mai, să evolueze o echipă unită a Coreei. Decizia a fost negociată în trei – federațiile naționale ale celor două țări și reprezentanții Federației Interrnaționale de Tenis de Masă.

Președintele ITTF, Thomas Weikert, a condus ședința în care a fost luată această decizie. „Când am făcut anunțul în fața consiliului director, echipa unită a fost primită cu ovații în picioare din partea delegaților care și-au arătat imediat sprijinul pentru această decizie istorică”, a declarat Weikert potrivit site-ului oficial al forului pe care îl conduce.

Sportivii din Coreea de Nord și Coreea de Sud au evoluat împreună pentru ultima dată la Campionatele Mondiale de Tenis de Masă din 1991. Acest mesaj clar de pace și unitate vine după ce, în iarnă, sportul mondial a sărbătorit un alt moment de referință – la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyongchang cele două țări au trimis o delegație comună, care a terminat întrecerea pe locul șapte în clasamentul pe medalii – cu 5 medalii de aur, 8 de argint și 4 de bronz.

  • Echipa unită a Coreei va înfrunta, vineri, 4 mai, învingătoarea sfertului de finală dintre Ucraina și Japonia.
  • România luptă și ea, joi, în sferturile de finală ale CM de tenis de masă cu reprezentativa feminină a Hong Kong-ului (detalii AICI).
Publicat: 03 05. 2018, 16:53
Actualizat: 03 05. 2018, 17:30