Cum îl poate lua Barcelona pe Neymar de la PSG! Campioana Franței a stabilit condițiile

Piața transferurilor este pe punctul de a începe, iar planul campioanei Franței, PSG, să scape de atacantul brazilian Neymar (27 de ani) este tot mai aproape să se concretizeze.

Cel puțin așa scriu jurnaliștii de la „Le Parisien”, care notează că oficialii grupării din Paris sunt dispuși să mai renunțe la pretențiile financiare și să îl „trimită de unde l-au luat” pe Neymar, adică la Barcelona.

Dacă vineri, 28 iunie, ziariștii de la sursa citată susțineau că PSG vrea să îl vândă pe fostul jucător al catalanilor contra sumei de 222 de milioane de euro (n.red. – prețul pe care l-au plătit când l-au transferat) în loc de 300 de milioane de euro, sumă pe care au cerut-o inițial, la 24 de ore de la acest anunț, sâmbătă, 29 iunie, „Le Parisien” susține că cei din conducerea francezilor sunt dispuși să accepte o nouă scădere a sumei de transfer, între 130 și 150 de milioane de euro, însă vor ca la PSG să ajungă doi fotbaliști din lotul lui Valverde. Deși ziarul precizat nu a scris niciun nume de jucător, presa internațională notează că cei vizați ar fi Coutinho, Rakitic și Umtiti.

În decursul acestei săptămâni, din partea conducerii blaugrana a venit însă o reacție care neagă orice negociere între Barcelona și PSG. Vvicepreședintele formației de pe Camp Nou, Jordi Cardoner, a precizat că jucătorul este cel care își dorește să se întoarcă, dar clubul nu.

Barcelona: „Neymar vrea să se întoarcă”

Corect este să spunem că Neymar vrea să se întoarcă la Barcelona și nu sunt de acord cu afirmația că Barcelona se ocupă de transferul lui Neymar. Acest subiect nu este discutat de noi. Sunt foarte multe lucruri, referitor la plecarea sa care nu mi-au plăcut. Trebuie schimbat scenariul. Sunt mult afirmații că l-am fi transferat pe Neymar, dar nu am transferat pe nimeni. Nu am păstrat legătura cu el. Atât el, cât și alții vor să joace la Barcelona

Nu mă surprinde că Neymar vrea să se întoarcă. Nu în multe locuri este ca aici. S-a întâmplat și cu alții, care au plecat și s-au întors, Cesc (n.red. – Fabregas), Pique. Neymar este un jucător important, dar circumstanțele în care el a plecat trebuie luate în calcul, în eventualitatea cazului în care întoarcerea lui s-ar întâmpla„, a spus oficialul Barcelonei, potrivit marca.com.

Neymar a plecat de la Barcelona în vara anului 2017, atunci când atacantul și-a plătit clauza de reziliere de 222 de milioane de euro.

Publicat: 29 06. 2019, 19:47
Actualizat: 29 06. 2019, 19:48