Cristiano Ronaldo nu o face invincibilă pe Juventus. Maurizio Sarri: „Rivalele din campionat pot profita” + când și-a dat seamă că „am ajuns în top”

Fostul antrenor al echipei Napoli, Maurizio Sarri, a precizat că, deși Juventus îl are în lot pe unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume, Cristiano Ronaldo, formația pregătită de Massimiliano Allegri poate fi învinsă în Serie A.

În acest sezon Juventus are un obiectiv: Liga Campionilor, iar rivale din campionat pot profita de acest lucru„, a spus Sarri, potrivit gazzetta.it, care i-a transmis și un mesaj președintelui napoletanilor, Aurelo De Laurentiis: „Pot doar să îi mulțumesc. Mi-a oferit cea mai mare satisfacție personală din viața mea când mi-a permis să joc la Napoli, echipa inimii mele și acolo unde sunt originile mele. A fost o perioadă minunată, care nu poate fi uitată din cauza modului în care am plecat de acolo„.

În vară, Maurizio Sarri a aflat din presă că nu va mai fi antrenorul lui Napoli, iar pe banca tehnică a vicecampioanei va ajunge un alt antrenor italian, Carlo Ancelotti.

Referitor la experieța din Premier League, tehnicianul are numai cuvinte de laudă. Chelsea ocupă locul 3, cu 28 de puncte adunate în 12 partide.

Rezultatele și calitatea jocului nostru vorbesc de la sine. 18 meciuri fără înfrângere, într-o concurență de asemenea nivel, demonstrează că suntem pe drumul cel bun. Sunt și mai fericit că mai avut multe meciuri de jucat, iar posibilitatea de a deveni și mai complecși este mare. Ritmul este foarte strâns.

Eram conștient de ce mă așteaptă și caut să ajung la un echilibru între antrenamente și partide”, a mai spus Sarri, care a povestit și o situație amuzantă în timpul remizei obținute cu echipa pregătită de Jurgen Klopp, Liverpool: „La un anumit moment m-am întors la el (n.red. – antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp) și l-am văzut că zâmbea. M-am apropiat de el și l-am întrebat de ce râde.

El mi-a răspuns: ‘Mă distrez extraordinar, tu?’. ‘Și eu la fel’, i-am răspuns. Ei bine, atunci când treci prin astfel de clipe, realizezi că ai ajuns în top”.

În etapa cu numărul 13, Chelsea va juca în deplasare, la Londra, în fața celor de la Tottenham, pe 24 noiembrie, de la ora 19:30.

Publicat: 19 11. 2018, 11:27
Actualizat: 19 11. 2018, 11:28