Copiii lui Beckham nu țin cont de rivalitățile fostului internațional englez: au susținut Argentina în finala CM 2014

Fostul căpitan al naționalei Angliei David Beckham și cei trei fii ai săi au fost prezenți pe Maracana pentru a urmări finala Campionatului Mondial. Brooklyn, Romeo și Cruz au purtat tricourile naționalei argentiniene, chiar dacă între Anglia și Argentina există o mare rivalitate care și-a consumat mai multe episoade. Unul dintre cele mai urâte momente din cariera lui David Beckham s-a petrecut în optimile Campionatului Mondial din 1998, desfășurat în Franța. La scorul de 2-2, mijlocașul care evolua pe atunci la Manchester United a avut o ieșire necontrolată și l-a lovit cu piciorul pe Diego Simeone, actualul antrenor al lui Atletico Madrid. Argentinianul a exagerat gravitatea loviturii, iar arbitrul Kim Milton Nielsen i-a arătat cartonașul roșu. Anglia a pierdut calificarea după executarea loviturilor de departajare, Beckham fiind considerat de presa engleză principalul vinovat pentru eșec.

Beckam și-a luat revanșa în fața lui Simeone și argentinienilor patru ani mai târziu. Cele două echipe s-au întânit în Grupa F a Mondialului din Japonia și Coreea de Sud. Anglia s-a impus cu 1-0 chiar prin golul lui Beckam, iar Argentina nu a trecut de faza grupelor.

Publicat: 14 07. 2014, 14:26
Actualizat: 14 07. 2014, 14:27