City, United și Chelsea „dau război” pentru noua minune a Romei. Capitolinii s-au speriat și vor să-i dubleze clauza

Manchester United și-a manifestat prima interesul pentru mijlocașul Lorenzo Pellegrini (22 de ani), de la AS Roma, dar pe fir ar fi intrat și Manchester City și Chelsea. Potrivit Calciomercato, fotbalistul are o clauză de reziliere în valoare de 30 de milioane de euro.

Aceeași sursă precizează că romanii s-au speriat de intenția englezilor și au decis să-i mărească la 60 de milioane de euro clauza. Decizia a fost luată de oficiali imediat, pentru că echipa suferă în acea zonă, după ce Radja Nainggolan și Kevin Strootman au părăsit capitata Italiei în vară.

Lorenzo Pellegrini este un produs al Academiei AS Roma. A fost vândut la Sassuolo în 2015, în schimbul a 1.25 milioane de euro, dar a revenit anul trecut, pentru 10 milioane de euro. MIjlocașul a evoluat pentru romani în 48 de partide, a marcat 4 goluri și a oferit 9 pase decisive.

Publicat: 31 10. 2018, 14:19
Actualizat: 31 10. 2018, 14:20