Citește aici cele mai interesante statistici ale meciului Grecia-Cehia 1-2!** Aflați care e clubul cu cei mai prolifici jucători de la Euro

Cehia și Grecia deschid a doua etapă a fazei grupelor de la Euro 2012. Iată mai jos câteva statistici interesante, în timp real, de la acest meci.

– Diferența de vârstă dintre portarul Chalkias și atacantul Fortounis, de 18 ani și 139 de zile, este a doua cea mai mare înregistrată vreodată între doi coechipieri la un Campionat European, după cea dintre germanii Matthaus și Deisler, de la EURO 2000 (18 ani și 290 de zile)

– Wolfsburg este în acest moment echipa cu cei mai productivi jucători de la Campionatul European. Cehul Jiracek a marcat contra Greciei, Pilar a ajuns la cota 2, iar croatul Mandzukic a marcat și el o dublă contra Irlandei

– Rezultatul de 2-0 înregistrat în minutul 6 al partidei dintre Cehia și Grecia a fost cel mai rapid din istoria Campionatului European. Precedentul record era deținut de meciul dintre Olanda și Germania de la Euro 1992, când batavii aveau 2-0 după 15 minute

– La Euro 2008 au fost trei formații care au avansat din grupe, deși pierduseră meciul inaugural. Cehii au reușit același lucru și în 1996, când au ajuns în finala turneului

– Jiracek a înscris al 4-lea cel mai rapid gol din istoria Euro, după numai două minute și 15 secunde

– Gekas a marcat al 22-lea gol personal pentru națională. Doar Charisteas (25) și Anastopoulos (29) au mai multe decât el

– Milan Baros a fost spectator în cele 149 de minute jucate până acum la Euro 2012: nu a tras nici măcar un șut pe poartă

Publicat: 12 06. 2012, 19:23
Actualizat: 12 06. 2012, 21:40