Cel mai cunoscut brazilian din România. „Noi vrem să câștigăm tot timpul. Nu cred că e Mondialul lui Neymar”. La ce semifinală de vis speră

Partidele Braziliei de la Cupa Mondială sunt trăite cu multă pasiune în casa lui Eric de Oliveira. Fostul jucător de la Gaz Metan a fost contactat de ProSport și a Încearcat să ne explice cum trăiește un brazilian meciurile naționalei.

„E frumos să-ți vezi naționala acolo, în luptă pentru fiecare mondial. De fiecare dată ne așteptăm să luăm noi campionatul. E și stres și nervi”, povestește Eric. Suporter înfocat în această perioadă, mijlocașul ofensiv n-a fost impresionat până acum nici de nivelul partidelor de la turneul final, nici de evoluția Braziliei. „Mondialul mi se pare puțin spectaculos. Echipe de la care mă așteptam să facă mai mult au dezamăgit. În principal ieșirea Germaniei, dar și Argentina sau Portugalia care au fost aproape să nu se califice. Era rău fără Messi și Ronaldo. Brazilia nu a jucat ceea ce poate. Vom vedea ce se schimbă, atunci când încep fazele eliminatorii. Acum nimeni nu mai joacă pentru egal și cred că vor fi meciuri mai frumoase”, este de părere Eric.

„Coutinho, Hazard, Lukaku și Modric sunt cei mai în formă”

Acesta consideră că Neymar nu poate juca la nivelul său maxim, din pricina accidentării din în acest an și vede alți jucători mai în formă decât starul lui PSG. „Nu cred că e Mondialul lui Neymar. A revenit după accidentare, nu e la nivelul celorlalți. Coutinho este mai în formă, dar și belgienii Hazard și Lukaku sau croatul Modric”, crede Eric, cel care visează la o semifinală cu marea rivală, Argentina: „Se poate orice, dar sper să întâlnim Argentina în semifinale și să-i învingem. Argentina începe o nouă fază și are experiență la Cupa Mondială. Se poate orice. Ar fi frumos să vedem o Argentina – Portugalia și apoi Brazilia – Argentina”.

 

Publicat: 30 06. 2018, 19:14
Actualizat: 30 06. 2018, 19:15