Cea mai dură reacție după prima zi a referendumului pentru familie: „Nu poate niciodată vreun decident să spună că noi nu suntem familie!”

Elena Băsescu a reacționat legat de referendumul pentru familie,spunând că nu poate niciun politician „cu mustață sau fără” să îi spună că ea și cei trei copii ai săi nu sunt o familie pentru că nu e căsătorită. Reacția vine în contradicție și cu votul exprimat de fostul președinte Băsescu.

„Nu poate niciodată vreun decident politic, cu mustață sau fără, să ne spună că eu, Anastasia, Sofia și Traian Junior nu formăm o familie, chiar dacă eu sunt necăsătorită. Solutia constituțională găsită nu va rezolva situația. Având în vedere că, în codul civil, se vorbește despre faptul că familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului, iar familiile monoparentale sunt, de cele mai multe ori, cele mai vulnerabile, problematica nu mi se pare deloc lămurită. Ca întotdeauna când am avut ocazia, mi-am exprimat opțiunea pe o temă importantă pentru societate.
 
Pe de o parte, votul liber exprimat este sufletul oricărei democrații. Pe de altă parte, politicienii au frica votului, iar semnalul transmis de societate este extrem de puternic”
, a scris Elena Băsescu, pe pagina de Facebook.

Declarația contrazice și decizia tatălui ei, fostul președinte Traian Băsescu, de a vota „Da” la referendumul din acest weekend. Traian Băsescu a anunțat încă de acum câteva zile care îi este opțiunea, iar sâmbătă dimineața s-a prezentat la o secție din Capitală alături de soția sa, Maria.

Publicat: 06 10. 2018, 19:41
Actualizat: 07 10. 2018, 09:30