Când scrima se întâlnește cu tenisul. Loredana Dinu, poză de colecție cu Novak Djokovic la JO de la Rio

Loredana Dinu, una dintre cele patru spadasine care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Rio, a postat pe pagina personală de Facebook o poză în care este alături de numărul 1 ATP, Novak Djokovic.

Spadasina în vârstă de 31 de ani, multiplă campioană națională, europeană și mondială cu echipa României, este la a doua ediție a Jocurilor Olimpice, după ce a mai participat la Londra, în 2012, unde a ocupat locul șase pe echipe.

Prezentă în satul olimpic de la Rio, Loredana Dinu nu a ratat ocazia de a face o poză cu numărul 1 ATP, sârbul Novak Djokovic. Imaginea postată pe pagina personală de Facebook este însoțită de următorul mesaj: „Am dat startul la pozele de colecție”.

România va fi reprezentată la scrimă, la ediția cu numărul 31 a Jocurilor Olimpice, de șase sportivi: Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop, Loredana Dinu (toate la spadă feminin individual și echipe), Tiberiu Dolniceanu (sabie masculin individual) și Mălina Călugăreanu (floretă feminin individual).

Articol scris de DAN MIREA

Publicat: 05 08. 2016, 08:42
Actualizat: 05 08. 2016, 08:43