Borcea la „Ora de ProSport”: „În locul lui Negoiță, l-aș lua consilier personal pe Cornel Dinu”

Ionuț Negoiță a admis că a discutat de mai multe ori cu Cristi Borcea despre o posibilă investiție a fostului acționar în Ștefan cel Mare, însă doar din postura de sponsor.

Borcea a rememorat la „Ora de ProSport” perioadele cele mai frumoase, dar și mai triste pe care le-a trăit în Ștefan cel Mare.

„Cea mai frumoasă perioadă a fost în anul 2007, când am luat titlul și am învins în Ghencea și în Giulești. Cea mai neagră perioadă este pierderea campionatului cu Unirea Urziceni.” a spus Cristi Borcea la „Ora de ProSport”.

Borcea are încredere în actualul proiect al lui Negoiță și anunță că din sezonul viitor Dinamo se va lupta la titlu.

„La Dinamo este un proiect mediu, nu de lungă durată. Anul ăsta va merge într-o cupă europeană iar la anul se va lupta la campionat. Este cel mai slab campionat de după Revoluție.

Dinamo sub Negoiță este un club stabil. Avem cel mai mare număr de suporteri la stadion. Cornel Dinu se identifică cu Dinamo, este un lucru bun păstrarea lui în rândurile lui Dinamo. Eu în locul lui Negoiță l-aș lua consilier personal.”, a mai spus fostul acționar al lui Dinamo.

Întrebat dacă s-a bucurat la înfrângerile Stelei în Liga Campionilor, Cristi Borcea a avut o reacție în stilul caracteristic.

„Mai are rost să mă întrebi? M-am bucurat cu ambii băieți. Primele cuvinte ale celui mic au fost „Gol Dinamo!” a spus Borcea în încheiere.

Publicat: 08 10. 2013, 15:50
Actualizat: 08 10. 2013, 15:51