Barcelona flutură steagul alb. Nu îl mai vrea pe De Ligt. Bartomeu s-a enervat și a cedat

Barcelona a decis să nu mai continue cursa pentru obținerea semnăturii fundașului-minune al lui Ajax Amsterdam, Matthijs De Ligt. Potrivit publicației Marca, Josep Maria Bartomeu nu îl mai vrea pe puștiul de 19 ani din cauza pretențiile financiare ale olandezului, dar și a costului enorm la care ar ajunge gruparea blaugrana dacă transferul s-ar concretiza.  

Jurnaliștii spanioli scriu că întreaga suma ar fi de 200 de milioane de euro, bani pe care oficialii catalani nu vor să îi cheltuiască pentru un fotbalist de nici 20 de ani. Suma de transfer Ajax – Barcelona este de 75 de milioane de euro, la care se adaugă și alte variabile. Pe lângă acești bani, De Ligt i-a anunțat pe cei din conducere că vrea un salariu de 12 milioane de euro net, pe sezon, bani care reprezintă doar indemniziația pe an, fără bonusuri și alte sporturi. Bartomeu ar fi obligat să mai scoată și alți bani din buzunar. Agentul lui De Ligt, Mina Raiola, are un comision de 20% din suma de transfer. 

Astfel că, Barcelona a decis să se retragă din lupta pentru Matthijs De Ligt, în timp ce Juventus și PSG sunt în continuare interesate de fundașul olandez. 

Lipsa lui De Ligt din lotul blaugrana nu afectează lotul catalanilor. Ernesto Valverde are patru fundași centrali pe care se poate baza în sezonul următor: Piqué, Lenglet, Umtiti și Todibo.

 

Publicat: 23 06. 2019, 11:49
Actualizat: 23 06. 2019, 11:50