Au întrecut măsura! Shaqiri și Xhaka l-au iritat și pe Putin: gesturile celor doi fotbaliști au lovit Rusia în orgoliu

Modul în care Granit Xhaka și Xherdan Shaqiri au ales să se bucure, după golurile marcate împotriva Serbiei, a stârnit controverse în Rusia, una dintre aliatele Serbiei, scrie AS. Astfel, cei doi fotbaliști elvețieni sunt în centrul unui scandal politic care ar putea duce la suspendări.

Cei doi fotbaliști elvețieni sunt născuți în Kosovo, regiunea de lângă Serbia care și-a declarat independența în 2008 și pe care sârbii nu o recunosc oficial, iar partida de vineri seară a avut o încărcătură aparte, mai ales că Elveția, țară care i-a adoptat, a învins Serbia, scor 2-1. Rezultatul le-a turnat sârbilor plumb în ghete, mai ales că au condus cu 1-0, iar acum sunt obligați să învingă Brazilia în ultima rundă a grupelor.

Și-au încrucișat mâinile pentru a reface vulturul de pe steagul Albaniei, marea rivală a Serbiei pe plan politic și sportiv, iar FIFA se gândește deja să-i amendeze, întrucât manifestările de ordin politic sunt interzise pe stadioanele de fotbal.

Iar rușii și-au făcut cunoscută poziția în urma gesturilor celor doi fotbaliști. De-a lungul partidei, fanii ruși au putut fi auziți strigând: „Kosovo e Serbia!”, totul făcând parte din politica adoptată de Vladimir Putin, cel care nu recunoaște independența statului Kosovo, spre deosebire de UEFA.

Rusia a fost alături de Serbia în războiul din Balcani, iar modul în care Shaqiri și Xhaka s-au bucurat după reușite a stârnit controverse în țara turneului final, rușii fiind furioși că astfel de gesturi au avut loc chiar pe teritoriul lor. Aceeași jurnaliști spanioli de la AS scriu că Vladimir Putin a fost provocat de cei doi elvețieni, mai ales că liderul Federației Ruse a avut un discurs aparte la ceremonia de deschidere a turneului.

Fostul agent KGB a susținut un discurs de peste două minute, aspect neobișnuit pentru un Campionat Mondial, în care le-a urat succes naționalelor străine și a îndemnat la pace și armonie. Făcând o paralelă între discursul lui Putin și ce s-a întâmpat în meciul dintre Serbia și Elveția, gesturile lui Xhaka și Shaqiri pot fi considerate o provocare atât la adresa Serbiei, dar și la adresa Rusiei.

 

Publicat: 23 06. 2018, 18:01
Actualizat: 24 06. 2018, 08:21