Adevărul iese la iveală! Noi dedesubturi ale scandalului din vestiarul Argentinei. Messi nu a mai suportat: „Spune-mi asta în fața tuturor!”. Ce l-a scos din sărite în discuțiile cu Sampaoli

Dedesubturile scandalului de la naționala Argentinei ies la iveală după terminarea Cupei Mondiale din Rusia. „Pumele” au părăsit competiția în optimi, când Franța a fost o nucă prea tare pentru Messi & Co. Acum, într-o carte scrisă de jurnalistul Ariel Senosian, au fost publicate noi detalii despre atmosfera din vestiar și relația fotbaliștilor cu selecționerul Jorge Sampaoli.

Federația din Argentina l-a demis pe Sampaoli în ziua finalei Cupei Mondial, câștigată de Franța cu 4-2 în fața Croației. Conform dezvăluirilor acestuia, ruptură dintre Jorge Sampaoli și jucători s-a produs după înfrângerea cu Croația din grupe.

„Nu înțelegem ce spui. Nu mai avem încredere în tine. Vrem să avem o opinie”, a fost mesajul unui jucător pentru Sampaoli, cel care a fost demis după eliminarea Argentinei de la turneului final. Răspunsul lui Sampaoli a venit imediat: „Așadar vreți să alcătuiti voi echipa de start, să puneți la cale antrenamentele, totul?”.

Capitanul nationalei, Leo Messi, a intervenit la rândul său: „M-ai intrebat de 10 ori ce jucători vreau în echipa de start și ce jucători nu vreau și nu ți-am dat niciodată vreun nume. Spune, în fața tuturor, dacă ți-am dat vreodată vreun nume”, a fost mesajul lui Messi.

Sampaoli a acceptat până la urmă „înfrângerea” în fața jucătorilor. Argentina s-a calificat în optimi cu greu, după o victorie în ultimele minute contra Nigeriei (2-1), dar a fost eliminată de Franța, după o victorie a „Cocoșilor” lui Deschamps cu 4-3.

Publicat: 20 07. 2018, 18:32
Actualizat: 20 07. 2018, 18:33