A început războiul!** Sorții i-au trimis în aceeași grupă și ucrainenii se tem de ultrașii englezi! „Trebuie să-i interzicem”

Ucraina trebuie să interzică intrarea în țară a huliganilor englezi în timpul Euro-2012, pentru a fi evitate incidentele, a indicat, marți, guvernatorul din Donețk, oraș care va gazdui mai multe meciuri ale naționalei Angliei, informează AFP.

„Trebuie să facem imposibilă intrarea ultrașilor englezi în Ucraina pe toată durata competiției europene. Este de preferat să fim acuzați că suntem lipsiți de toleranță, decât să avem incidente”, a declarat Andri Șișatski.

Guvernatorul a adăugat că forțele de ordine trebuie să dețină o evidență a huliganilor cărora le este interzisă intrarea în țară.

Donețk va găzdui în luna iunie meciurile Anglia – Franța și Ucraina – Anglia, precum și o partidă din sferturile de finală și o alta din semifinalele competiției europene, programată în perioada 8 iunie – 1 iulie 2012.

MEDIAFAX

Publicat: 06 12. 2011, 19:25
Actualizat: 06 12. 2011, 19:30