„A făcut ce a vrut cu apărarea Astrei!” Marele câștig al lui Dinamo după meciul de Cupa Ligii: jucătorul remarcat de conducere

Daniel Popa, puștiul adus în această vară de Dinamo, a fost remarcatul conducerii clubului după prestația sa din meciul cu Astra, din cupa Ligii.

Atacantul în vârstă de 22 de ani a avut o contribuție serioasă în calificarea dinamoviștilor în semifinalele competiției. A marcat un gol în primul minut al prelungirilor, a provocat o lovitură de la 11 metri și eliminarea lui Fabricio și a ratat și o mare ocazie de gol.

„Mă bucur că cei tineri au intrat foarte bine. Dudea a jucat excelent, Popa a făcut ce a vrut cu apărarea Astrei. A înscris, a scos un penalty, a provocat o eliminare, a și ratat, dar aceste ratări îi sunt iertate datorită prestației pe care a avut-o”, a declarat Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo, la DigiSport.

Dinamo s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii după ce a învins Astra, scor 5-2, după prelungiri. „Câinii” se vor duela cu eternii rivali de la Steaua pentru un loc în finală.

Publicat: 19 11. 2016, 11:40
Actualizat: 19 11. 2016, 11:41