Zăvăleanu, semnal de alarmă către acționarul majoritar: „Cred că impedimentul care stă în calea unei atrageri de capital este că, cine vrea să vină, devine proprietar al Red&White și, doar așa, prin deviere, al lui Dinamo”. Răspunsul indirect al lui Nicolescu. „Nu există salvatori, unul e aproape să se alăture proiectului” | VIDEO EXCLUSIV

Prezent la EXCLUSIV DINAMO, Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar SC Dinamo 1948 SA a avut un discurs tranșant în momentul în care a fost întrebat de proiectul Red&White și de capacitatea acționarului majoritar al societății de a strânge mai mulți investitori în societatea care gestionează clubul.

Zăvăleanu, reticient în privința proiectului propus de Andrei Nicolescu și Eugen Voicu. „Cred că impedimentul care stă în calea unei atrageri substanțiale de capital este că cine vrea să vină devine proprietar al Red&White și doar așa, prin deviere, al lui Dinamo”

Șeful RTZ care, în luna februarie, la conferința de prezentare a Red&White a luat loc la prezidiu, alături de Andrei Nicolescu, Eugen Voicu și Vlad Iacob (fostul administrator special), este frontal și crede, în baza unor exemple concrete, că oamenii de afaceri ezită să se asocieze cu Red&White dintr-un motiv limpede, vor să investească direct în Dinamo.

„Le-am sugerat acționarilor și cred, în continuare, în chestia asta, că trebuie deschise ușile către toate persoanele care pot aduce bani la Dinamo. La fel cred că structura pe care ei lucrează în momentul de față ar trebui îndreptată către un acționariat direct la Dinamo, nu la o companie terță”

Răzvan Zăvăleanu spune că și-ar dori ca SC Dinamo să iasă cât mai repede din insolvență, mai ales după ce judecătorul sindic a aprobat „Planul de reorganizare modificat”.

„Mi-aș fi dorit ca lucrurile să se întâmple puțin mai repede, să fie aduși bani de natura de a scoate mai repede societatea din insolvență. La acest lucru mă așteptam la vremea respectivă, asta speram. Părea că singura condiție pentru a se îndeplini acest lucru era modificarea planului de reorganizare. Am sperat și eu ca, după ce s-a întâmplat acest lucru, să se facă o ieșire accelerată din insolvență. Nu pot să mă pun în pielea acționarilor, nu știu care sunt sursele lor de finanțare, cum atrag banii respectivi, ce suma eu în contul companiei, astfel că nu pot să știu cum și-au creat strategia pentru ieșirea din insolvență. Dar este evident, pentru noi toți, că își simulează cumva această ieșire din insolvență. Astăzi, din punct de vedere procedural, legal, nu pot spune că sunt nemulțumit, pot spune că sunt nemulțumit din prisma suporterului, omului de fotbal care și-ar dori ca Dinamo să revină în viața economică și sportivă, normală, cât mai repede.

Din păcate nu m-am așteptat și asta le-am spus-o și lor, nu găsesc că modalitatea de lucru aleasă este cea de a atrage acționari, pentru că, de principiu, cineva care vrea să investească la Dinamo vrea să se știe proprietar la Dinamo, că este un acționar mic sau mare, iar eu cred că ăsta este principalul impediment care stă în calea unei atrageri substanțiale de capital în Dinamo, pentru că cine vine astăzi devine un proprietar al Red&White și doar așa, prin deviere, un proprietar al lui Dinamo. Ori pot exista tot felul de consecințe juridice raportate la tot felul de lucruri care se întâmplă în viața de zi cu zi care să te facă să fii, astăzi, acționar la Red&White și mâine să nu mai fii acționar la Dinamo. Cred că oamenii cu bani, care în general sunt oameni deștepți, își pun această problemă. Eu le-am sugerat acționarilor și cred, în continuare, în chestia asta, că trebuie deschise ușile către toate persoanele care pot aduce bani la Dinamo. La fel cred că structura pe care ei lucrează în momentul de față ar trebui îndreptată către un acționariat direct la Dinamo, nu la o companie terță”, a transmis șeful RTZ & Partners SPRL.

„Au fost și sunt, în continuare, trei oameni foarte serioși care și-au dorit și își doresc să sprijine Dinamo pentru că sunt dinamoviști. Dinamo nu poate fi o echipă de pluton, Dinamo nu poate să se afle în mediocritate, Dinamo trebuie să se îndrepte către performanță și acest lucru nu poate fi făcut decât cu bani!”

Răzvan Zăvăleanu spune că a purtat discuții și este în contact cu trei oameni de afaceri care ar dori să intre la Dinamo. Direct în „SC”-ul care administrează clubul, în timp ce șefii Red&White își doresc o asociere prin societatea înființată în toamna lui 2022, care deține 80% din Dinamo 1948 SA:

„Eu am stat de vorbă cu foarte multe persoane în această perioadă. Nici înainte de hotărârea domnul Șerdean de a vinde, noi nu am stat degeaba și am căutat să aducem acționari. Au fost și sunt, în continuare, trei oameni foarte serioși care și-au dorit și își doresc să sprijine Dinamo pentru că sunt dinamoviști. Și cred că ușa trebuie deschisă către acești oameni, dincolo de considerentele subiective de natură personală, de opțiuni mai mult sau mai puțin corecte, cred că toți acești oameni ar fi trebuit să stea împreună la masă și, ce ne interesează pe noi, salvarea acestei echipe și îndreptarea ei către performanță, pentru că Dinamo nu poate fi o echipă de pluton, Dinamo nu poate să se afle în mediocritate, Dinamo trebuie să se îndrepte către performanță și acest lucru nu poate fi făcut decât cu bani”. 

Andrei Nicolescu: „Orice om de afaceri e tratat cu transparență, setate la Dinamo. Nu există salvatori, unul e aproape să finalizeze să se alăture proiectului, altul are asumat că poate investi 300 000 de euro pe an, mai este o discuție și cu altcineva”

Despre cooptarea altor investitori a vorbit și Andrei Nicolescu, sâmbătă seara, la Oradea, într-o întâlnire pe care șefii „câinilor”, alături de Ovidiu Burcă, au avut-o cu fanii din zonă.

„În Red&White avem reguli setate, avem 4 acționari în vehiculul financiar. Orice om de afaceri e tratat cu transparență, setate la Dinamo. Nu există salvatori, unul e aproape să finalizeze să se alăture proiectului, altul are asumat că poate investi 300 000 de euro pe an, mai este o discuție și cu altcineva”, a transmis fostul șef de la Rapid conform Radio Dinamo.

În sfera discuției pe care a deschis-o Răzvan Zăvăleanu la EXCLUSIV DINAMO, suporterii din cadrul Asociației Dinamo Socios, acționari în cadrul SC Dinamo 1948 SA după ce au preluat cota socială deținută de Cornel Dinu, au transmis un mesaj prin intermediul paginii de Facebook. În această vară, Dinamo Socios a cedat două părți, câte 28 de acțiuni, către oamenii de afaceri Andrei Cionca, respectiv Sorin Preda.

Dinamo Socios atrage atenția asupra intențiilor domnilor Cionca și Preda, care așteaptă posibilitatea de a interveni în procesul de redresare a clubului:
„Atâta vreme cât avem oameni care doresc să intre în acționariat și să participe la majorări de capital social, eu cred că asta este calea firească, să-i adunăm aici pe acești oameni care sunt potenți din punct de vedere financiar și să-i facem să-și aducă banii către Dinamo, nu să-i respingem” -Răzvan Zavaleanu, administratorul judiciar al SC Dinamo 1948, omul care i-a încurajat pe cei doi afaceriști să cumpere câte 28 de acțiuni în Dinamo prin intermediul asociației noastre. Dinamo Socios face un apel disperat către acționarul majoritar, prin care îndeamnă la rațiune și responsabilitate față de un brand național” – comunicat Dinamo Socios, acționar SC Dinamo 1948 SA
Publicat: 06 11. 2023, 15:40
Actualizat: 06 11. 2023, 15:53