Vrei să te întâlnești cu Ionel Dănciulescu? Șansă unică pentru fanii lui Dinamo! Cum se fac înscrierile și cât costă o ședință

Fanii lui Dinamo au o șansă unică să se întâlnească cu Ionel Dănciulescu!

Cei de la CS Dinamo au demarat o campanie inedită, iar fostul mare atacant se va întâlni sâmbătă cu suporterii.

Taxa „unei ședințe” este de 150 de lei.

Suporterii lui Dinamo, gata de întâlnirea cu „idolul” Ionel Dănciulescu

Ionel Dănciulescu este primul nume mare din „Ștefan cel Mare” care va face poze cu fanii și va acorda autografe. Întâlnirea va avea loc sâmbătă, de la ora 10:30, în „Groapă”.

Pe viitor, suporterii se pot întâlni însă și cu legendarul Xavi Pascual sau cu Horia Tecău.

„IDOLUL DINAMOVIST este noul proiect al Clubului Sportiv Dinamo.

Suporterii sau simpli pasionaţi de sport vor putea interacţiona direct cu sportivii consacrati ai secţiilor noastre in cadrul unor întâlniri/ antrenamente, ședinte foto/ video și sesiuni de autografe.

Fotbalul, reprezentat de Ionel Dănciulescu, Dănuţ Lupu, Marius Niculae, Daniel Iftodi, Ionel Augustin, Marin Dragnea, Tenisul, prin campionii Andrei Pavel, Horia Tecău, Raluca Olaru, Florin Mergea, Andreea Prisăcariu, Handbalul cu vedetele sale Xavier Pascual, Saeid Heidarirad, Ante Kuduz, Alireza Mousavi, Mohamed Mamdouh Shebib, Dan Savenco și Gimnastica prin Larisa Iordache te invită la o întâlnire face to face cu vedeta ta preferată.

Deschidem seria evenimentelor Idolul Dinamovist cu Ionel Dănciulescu, considerat unul dintre cei mai valoroși atacanți din istoria Ligii I. Te poţi întâlni cu el sâmbata aceasta – 12 februarie, pe terenul central, la ora 10:30.

Înscrierile se fac pe adresa de email: idol@csdinamo.ro, după ce ai dat un share acestei postări. Taxa unei ședințe este de 100 de lei.

Mulţumim și vă așteptăm cu drag”, a fost anunțul celor de la CS Dinamo.

Publicat: 09 02. 2022, 13:51
Actualizat: 10 02. 2022, 11:04