Viitorul, încă un sezon în play-out? Romario Benzar avertisment dur: „Nici nu vreau să mă gândesc la asta!” Ce spune Cosmin Matei

Romario Benzar, semnal de alarma dupa esecul cu Gaz Metan
Vezi galeria foto - 13 poze

Mircea Rednic rămâne fără victorie de la venirea pe banca Viitorului. Dobrogenii pierd și pe terenul lui Gaz Metan Mediaș, 0-1, iar Romario Benzar trage un semnal de alarmă. Jucătorii se tem să nu rateze obiectivul trasat de Gică Hagi.

Baco a dat lovitura pentru Mediaș, în meciul cu Viitorul. Jorge Costa iese pentru moment din criza din ultima vreme. La finalul partidei, portughezul a avut o explozie de bucurie.

Viitorul, încă un sezon în play-out? Romario Benzar avertisment dur: „Nici nu vreau să mă gândesc la asta!” 

„Am venit aici să câștigăm, am început bine, dar contează cum terminăm. Trebuia să fim mai lucizi, suntem tineri.

Trebuie să muncim mai mult la antrenament, să fim mai modești și când intrăm pe teren să dăm totul.

Nu este nicio problemă la noi în vestiar. Nici nu vreau să mă gândesc, o să avem o vacanță nu prea frumoasă, trebuie să facem tot posibilul să fim în play-off”, a declarat Romario Benzar la Digi Sport, după meci.

Cosmin Matei: Nu s-au schimbat multe lucruri cu Mircea Rednic!

Mircea Rednic a ajuns la patru meciuri fără victorie pe banca Viitorului. Echipa lui Gică Hagi riscă să rateze pentru al doilea an consecutiv play-off-ul.

Cosmin Matei spune că echipa trebuie să fie mai agresivă, mai montată.

„Din păcate, la ultima pasă nu am fost inspirați, nu am luat decizia corectă și nu am reușit să ne creăm ocazii mai clare.

Foarte multe nu s-au schimbat (n.r. cu venirea lui Mircea Rednic). Strategia jocului a rămas aceeași, încercăm să avem posesie, să jucăm înspre poartă, din păcate astăzi nu am reușit.

Cred că toți trebuie să fim mai montați când întrăm pe teren, să înțelegem că adversarul nu se dă la o parte. Diferența o face grupul.

Mă simt bine, am avut responsabilitate și o să am în continuare. Sunt jucător cu experiență la echipă și sper să îmi pun aportul în continuare”, a declarat Cosmin Matei

Publicat: 19 12. 2020, 22:43
Actualizat: 19 12. 2020, 22:51