VIDEO | Se întâmplă în România. Primarul orașului a închiriat terenul de fotbal pentru nunta fiicei lui, iar meciul a fost mutat la 40 de kilometri distanță

Echipa de fotbal Gilortul Târgu-Cărbunești, din Liga a 4-a, a fost nevoită să joace sâmbăta trecută la 40 de kilometri distanță de propriul stadion pentru că arena pe care își dispută jocurile de „acasă” a fost închiriată de primarul orașului pentru nunta fiicei sale!

  • Știrea a fost preluată deja de numeroase publicații de pe Glob, în special din Marea Britanie, unde face deliciul cititorilor

Edilul a plătit 5.000 de lei pentru închirierea terenului de fotbal, pe care s-a amplasat un cort de aproape 1.000 de persoane și unde mașinile invitaților au fost parcate, distrugând astfel gazonul.  

Vestiarele au fost folosite pentru schimbarea ținutelor

Formația de fotbal s-a deplasat în localitatea Stoina pentru meciul din weekend. În timp ce, la Târgu-Cărbunești, primarul Mihai Mazilu și-a răsfățat invitații cu cea mai mare petrecere pe care a cunoscut-o, probabil, orașul. Până și vestiarele stadionului au fost folosite de invitați, mai ales de doamne și domnișoare, care au dorit să își schimbe ținuta, susțin colegii de la TV Sud.  

Grătarele nu au lipsit nici ele de pe terenul de fotbal. Primarul și-a justificat organizarea acestei petreceri pe terenul de fotbal al localității prin faptul că nu există în urbe un restaurant de o asemenea capacitate. Mihai Mazilu s-a arătat extrem de deranjat de prezența jurnaliștilor la nunta fiicei sale. Mirii locuiesc la Timișoara, iar despre ginere s-a discutat că este foarte bogat. Nașii celor doi au venit tocmai din SUA pentru a-i cununa.

Primarul Mihai Mazilu susține că e un primar care își respectă angajamentele față de oraș. Conform propriei declarații, el și-a propus în 2014 îndeplinirea a 10 obiective și a încheiat anul cu 17 realizări.

Publicat: 19 05. 2015, 14:42
Actualizat: 20 05. 2015, 16:46