VIDEO | Hagi: „Kovac l-a pus pe fiul meu să-i care costumul până la București. Există oare umilință mai mare?”. Patronul de la Viitorul despre el însuși: „Nu sunt o statuie, sunt o legendă!”

Gheorghe Hagi a susținut miercuri, la prânz, o conferință de presă în care a făcut noi acuzații privind ceea ce se întâmplă la lotul național sub 17 ani. Un nou episod care a tensionat relația dintre fiul său, Ianis, și Zoltan Kovac, coordonatorul loturilor de juniori de la FRF, a fost relatat de patronul și antrenorul de la FC Viitorul.

„Ianis mi-a relatat încă un amănunt din deplasarea pe care a avut-o cu lotul național sub 17 ani. Pe aeroportul din Spania, domnul Kovac l-a chemat pe Ianis, care e căpitanul echipei, și i-a spus: , a răbufnit Gheorghe Hagi.

Această dezvăluire făcută de patronul Viitorului vine la scurt timp după un alt incident povestit de Hagi tot în mass-media. Și anume că Zoltan Kovac l-ar fi umilit pe Ianis Hagi la echipa sub 17 ani spunându-i că e „un zero” și „un nimeni în fotbal”. Până la publicarea acestor acuzații, Kovac nu a răspuns la încercările ProSport de a-l contacta și de a-i obține punctul de vedere .


Ianis Hagi, în galben, e căpitanul și liderul echipei naționale de juniori sub 17 ani. Hagi a acuzat ieri că Gheorghe Chivorchian, secretarul general al FRF, a fost auzit pe holurile FRF vorbind despre faptul că vrea să vadă mai puțini juniori de la Academia Hagi la loturile naționale

Mesaj dur către Vintilă: „Vezi că ei, copiii, te-au calificat la turneul de elită, nu invers!”

Hagi s-a luat și de fostul său colaborator, Bogdan Vintilă, cel care e selecționerul echipei naționale sub 17 ani. „Lui Bogdan nu-i transmit decât atât: vezi că ei, copiii, te-au dus la turneul de elită din Anglia, nu tu pe ei! Nu tu i-ai calificat, ci invers!” Patronul Viitorului a mai precizat că poate face și critici legate de jocul echipei lui Vintilă și motivul pentru care s-a ratat în Anglia calificarea la turneul final continental. „Niciodată această echipă nu a jucat în aceeași formulă de când a fost preluată de Bogdan. Cu Răducioiu, această echipă își formase un schelet, niște automatisme, niște lideri. Tactic au fost bulversați, mental au căzut pentru că au fost jigniți. Nu uitați că vorbim de niște copii, de niște minori! De aia au și luat goluri atât de repede. Vintilă și cei din staff au venit la Ianis și i-au spus că nu te băgăm pentru că e presiunea prea mare. Iar Ianis le-a spus: , a mai adăugat Gheorghe Hagi.

Fostul lider al Generației de Aur s-a arătat deranjat și de unele afirmații pe care Radu Naum de la Digisport le-a făcut în ultima vreme. „Văd că mă înțeapă pe unde poate. El vorbește de generația infinutului… Bate niște apropouri. Îi transmit că nu trebuie să ne facă statui. Nu sunt o statuie, sunt o legendă”, a ținut să precizeze Hagi. 


Academia Hagi TV

Publicat: 01 04. 2015, 15:14
Actualizat: 01 04. 2015, 17:41