VIDEO | Armata e în Ghencea, la propriu! Cu cine s-au întâlnit fanii Stelei în fața stadionului după meciul câștigat cu 9-0

Steaua București a trecut pe primul loc în liga a patra grație victoriei din ultima etapă disputată în acest an, 9-0 cu AS Romprim. Meciul a fost urmărit pe viu de circa 1500 de spectatori, fiecare dintre aceștia fiind nevoit să plătească bilet de intrare din pricina faptului că Romprim a figurat ca echipă gazdă. La finalul jocului, galeria Stelei a ieșit în grup de pe stadion și a rămas preț de mai bine de 20 de minute pe trotuarul din fața Complexului Sportiv Steaua pentru că circulația fost întreruptă de o coloană de vehicule militare.

Cel mai probabil în cadrul unor manevre de repetiție pentru defilarea de 1 Decembrie, vehiculele militare au fost salutate cu entuziasm de ultrașii steliști, cei mai mulți dintre soldați răspunzându-le în aceeași manieră suporterilor.

Publicat: 25 11. 2017, 18:43
Actualizat: 25 11. 2017, 18:44