Victor Becali sfidează instrucțiunile autorităților în plină pandemie de coronavirus! Cum a ales să se relaxeze în văzul lumii fostul impresar | EXCLUSIV FOTO & VIDEO

După ce a ieșit din penitenciar, Victor Becali duce o viață departe de spațiul public. Fostul impresar sportiv preferă să se relaxeze, să evadeze din cotidianul agitat, rareori acceptând să mai apară în emisiunile de sport.

Autor a zeci de transferuri de jucători români în străinătate, Becali are o relație tot mai apropiată atât cu fratele Giovanni, cât și cu vărul acestora, mult mai vulcanicul Gigi. Cei trei țin la viața de familie în mod special și își petrec mai tot timpul în zona Pipera, acolo unde și locuiesc. În vârstă de 58 de ani, Victor pare să se bucure din plin de bucuriile simple, fără alte mize.

ProSport vă prezintă în exclusivitate unul dintre tabieturile lui Victor Becali. Una dintre cele mai relaxante activități ale acestuia, de zi cu zi, este plimbarea cu bicicleta. Ex-agentul a fost surprins de mai multe ori în timp ce pedala de zor, atât pe stradă, cât și pe câmpurile din apropiere. Toate acestea, în plină pandemie de coronavirus.

Victor Becali se ferește de circulația îngreunată până peste cap de mașini atunci când traficul atinge cote maxime. Așa că își pune căștile în urechi și se ferește de haosul fonic evadând pe drumurile neasfaltate și pustii din apropierea casei sale.

Publicat: 21 03. 2020, 22:00
Actualizat: 21 03. 2020, 22:07