Vești de ultimă oră pentru fani! Se apropie revenirea suporterilor pe stadioane: „Atunci vom depăși valul pandemiei!” Detalii despre Euro 2020 | EXCLUSIV

Fanii ar putea reveni pe stadioane peste mai puțin de trei luni! Adrian Marinescu, unul dintre cei mai apreciați medici din România, a lămurit lucrurile pentru ProSport, într-o perioadă în care ne aflăm în al treilea val al pandemiei de COVID-19, iar suporterii își doresc să participe din nou la meciuri.

Adrian Marinescu a spus că în vară, atunci când va avea loc Euro 2020, pandemia va fi putea fi controlată, în condițiile în care tot mai mulți oameni vor fi atunci vaccinați împotriva COVID-19.

Deocamdată, nu se pune problema ca spectatorii să revină pe arene, așa cum spera și președintele Răzvan Burleanu. Situația a devenit una grea, iar planul FRF a fost dat și el peste cap, astfel că nu vom avea fani la marele meci cu Germania, așa cum a scris ProSport.

Medicul Adrian Marinescu așteaptă fanii la Euro 2020: „O să treacă acest val al pandemiei de COVID-19!”

„Este de aștept să treacă și acest val al treilea al pandemiei de COVID-19. Nu va mai dura mult! O parte dintre oameni își vor face vaccinul și cred că vara va fi una destul de liniștită din acest punct de vedere. Până atunci, ne așteaptă însă o perioadă grea, complicată, dar cu siguranță spectatorii vor putea reveni din vară pe stadioane, mai ales că o să avem atunci și Euro 2020.

Cu siguranță, va fi nevoie de adverință de vaccinare și de test PCR pentru COVID-19 pentru a intra la meciuri. Nu știu dacă acel test pentru anticorpi va fi acceptat”, a spus cunoscutul medic Adrian Marinescu, pentru ProSport.

Vești proaste pentru fanii handbalului! Adrian Marinescu: „Acolo e mai complicat!”

„În perioada în care vom organiza Campionatul European, lucrurile ar trebui să intre cumva pe făgașul normal, deci nu văd o problemă în a avea meciuri cu spectatori, mai ales că suntem în aer liber. Mai greu va fi la meciurile de baschet, handbal, în săli. Acolo, vorbim de spațiu închis și e mai complicat să avem fani.

Situația epidemiologică trebuie să se îmbunătățească serios pentru a primi oameni la aceste sporturi. E diferit față de ceea ce se întâmplă la fotbal, cu siguranță”, a completat Adrian Marinescu, implicat zi de zi în lupta grea cu COVID-19.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.267 de cazuri noi de COVID-19, din 20.392 de teste, iar situația devine tot mai grea în țara noastră, în condițiile în care alți 76 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt internați 1.334 pacienți, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.

Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 897.115 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 806.200 de pacienți au fost declarați vindecați.

Publicat: 21 03. 2021, 14:27
Actualizat: 22 03. 2021, 20:41