Vestea pe care fanii Științei o așteptau de doi ani!** Mititelu și Olguța Vasilescu au ajuns la un acord:** „Universitatea va reveni din vara aceasta! Mă retrag din fruntea clubului”

Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a participat în această seară la o discuție cu primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, cei doi căzând de acord ca Universitatea Craiova să revină în fotbalul românesc începând din vara aceasta. La discuție au participat și câțiva suporteri în frunte cu unul dintre liderii galeriei, Gabriel Țârcă „Blondu'”, dar și fostul președinte al clubului, Marcel Popescu. Nu s-a precizat nimic despre bugetul clubului sau banii necesari pentru formarea unui lot cu care să se pornească la drum, o discuție în acest sens urmând a avea loc la începutul lunii aprilie.

Primarul Lia Olguța Vasilescu s-a angajat să demareze construcția unui stadion începând de anul acesta, dar și să angajeze municipalitatea ca parte în procesul Universității cu FRF. „Sunt mulțumită că vom avea din nou parte de Universitatea Craiova începând din vara aceasta. Este foame de sport la Craiova, Sala Polivalentă e plină în fiecare săptămână și așa va fi și stadionul, care va avea peste 30.000 de locuri. Oamenii nu mai au răbdare, peste tot în România sunt întrebată ce facem cu echipa de fotbal. Pe 6-7 aprilie ne vom întâlni din nou și vom stabili dacă Adrian Mititelu va conduce clubul sau acesta se va împărți, oricum, mingea este în terenul său. Ne vom constitui și noi în parte în procesul cu FRF, voi cere mandatul consilierilor pentru acest lucru. Mi-a plăcut atitudinea lui Adrian Mititelu, care este mai maleabil decât acum un an. Echipa va juca pe alt stadion, pe „Extensiv” sau la Severin, timp de 3 ani până când va fi gata noua arenă. Anul acesta va începe demolarea stadionului, iar pe cel nou îl vom face pe fonduri europene”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Adrian Mititelu se retrage

Adrian Mititelu a spus că își va continua separat procesele cu conducerea FRF și a consimțit ca Universitatea Craiova să revină în competiții de anul acesta. Mititelu a propus să cedeze majoritatea acțiunilor către municipalitate, către conducerea județului, dar și unei asociații a suporterilor și a fostelor glorii, iar deciziile să fie luate de un consiliu de administrație în care fiecare parte va avea reprezentanți.

„Sută la sută vom avea fotbal la Craiova. Suporterii și doamna primar doresc să avem fotbal din vara aceasta și le împărtășesc dorința. Nu vrea să fiu asemuit cu omul care se opune revenirii clubului în competiții, sunt conștient că va dura procesul cu FRF și banii se vor recupera foarte târziu. Mi-am dat seama că interesul clubului este să revină de anul acesta, indiferent ce se întâmplă la Parchet. Nu știu în ce eșalon vom juca, pentru că eu nu știu dacă mai pot fi într-un fotbal condus de Dragomir și de Sandu. Mă voi retrage din fruntea clubului și îl voi deschide către cei care sunt legați de el, cedez majoritatea acțiunilor către municipiu, județ, o asociație a suporterilor și una a fostelor glorii, chiar dacă am avut conflicte cu unii dintre foștii jucători. Cedez aceste această parte din club fără de datorii către stat și fără pretenții materiale. Va fi un consiliu de administrație ultrademocrat și transparent, să nu se mai considere că echipa este a familiei mele, așa cum nefericit m-am exprimat eu la un moment dat. O altă parte din club se va separa și va purta în continuare procesele cu FRF. Singura condiție pe care o pun este ca controlul clubului să nu aparțină niciunei persoane. Municipiul, județul, suporterii să participe cu câte doi membri, iar eu o să fiu un membru, poate astfel se vor termina mâncătoriile din Craiova. Nu este nicio manevră de-a mea, trebuie să redăm clubul celor care îl iubesc și din punct de vedere structural. Primarul a promis că va construi un stadion de cinci stele, iar eu nu pot să-l dezamăgesc, trebuie să am și eu o deschidere, ca echipa să reintre în competiție fără război, fără scandal, iar eu îmi voi purta în continuare lupta separat. Boavista Porto a câștigat 140 de milioane de euro pentru că a fost retrogradată, noi am fost excluși, devalizați, etc.

„Va exista un nou brand Universitatea”

Prezent la discuții, Gabi Blondu a spus: „Universitatea Craiova este una singură și va rămâne una singură, nu există lot de altă echipă la Craiova. Obligatoriu va exista din nou Universitatea din această vară, dar acest lucru depinde de autorități și de Adrian Mititelu. Clubul este la Adrian Mititelu, el are actele care atestă continuitatea”

Fostul președinte al clubului, Marcel Popescu, a declarat că este posibilă chiar înscrierea echiopei în Liga I. „Universitatea este reprimită în competiții în acest moment în Liga a II-a, dar este posibil să fie înscrisă chiar în Liga I”.

Publicat: 23 01. 2013, 18:29
Actualizat: 23 01. 2013, 18:50