Vestea momentului în fotbalul românesc! Alibec s-a înțeles cu Gaziantep! Prima reacție a lui Marius Șumudică: „Demisionez dacă Denis nu face asta!”

Denis Alibec in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si CFR Cluj, contand pentru play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat fara spectatori pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, duminica 5 iulie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 10 poze

Presa din Turcia anunță că Denis Alibec s-a înțeles cu Gaziantep. Marius Șumudică le-ar fi promis turcilor că își va da demisia dacă atacantul adus de la Astra nu va marca cel puțin 12 goluri.

Denis Alibec este aproape să plece de la Astra, așa cum a declarat în mai multe rânduri că își dorește. Atacantul a fost și pe lista celor de la Dinamo, dar a fost dorit și de Dan Petrescu la CFR Cluj. În cele din urmă, se pare că turcii de la Gaziantept l-ar fi convins să vină lângă Marius Șumudică.

Vestea momentului în fotbalul românesc! Alibec s-a înțeles cu Gaziantep! Prima reactie a lui Marius Șumudică

„Gaziantep, care a avut succes în negocierile cu jucătorul, s-a înțeles și cu clubul din România pentru a realiza transferul. Este una dintre cele 3 întâriri pe care și le doreau roș-negrii”, anunță turcii de la Fanatik.

Presa din Turcia prezintă și o reacție a lui Marius Șumudică, care le promite fanilor că va pleca dacă atacantul nu va reuși să devină golgheter.

„Voi demisiona dacă Alibec nu marchează cel puțin doisprezece goluri”, ar fi spus antrenorul.

Denis Alibec a anunțat în mai multe rânduri că vrea să plece din România. Bogdan Andone a dezvăluit că este misiune imposibilă să îl mai antreneze:

„E misiune imposibilă… cu Tom Cruise sau cu cine?… E imposibil să trag așa de ei. Mai ales acum când sunt frământările de început de sezon. Ei își doresc să plece, cum e și cazul lui Alibec sau alți jucători.

E situația confuză, nu știe nimeni, vor pleca, nu vor pleca?! Nu sunt cu capul aici. Exact cum a fost și cu Alibec, care a ratat transferul în Polonia, apoi a fost o periaodă în care a fost total dezamăgit, nu s-a capacitat și până s-a liniștit au trecut meciuri bune”, a mai spus Bogdan Andone.

Și Dan Petrescu l-a dorit la CFR Cluj pe Denis Alibec. Aș fi cel mai feiricit antrenor, a spus tehnicianul campioanei.

„Am înțeles că Alibec merge în Turcia. Dacă vine la CFR Cluj, cel mai fericit antrenor ar fi Dan Petrescu. Iar cel mai fericit jucător ar fi Denis Alibec. Sunt convins că va ajunge departe cu mine. Dar nu cred că avem banii necesari ca să-l luăm. Nu avem putere”, a declarat Dan Petrescu la plecarea din Cluj.

Marius Șumudică a dezvăluit la plecarea spre Turcia oferta pe care a făcut-o Gaziantep pentru Denis Alibec:

„Singurul român care mă interesează este Denis Alibec. Încerc în continuare să-l iau, dar ne lovim de suma de transfer. Am avut o discuție cu domnul Niculae, s-au avansat niște sume. Sunt discuții între cluburi. Cred că e o diferență cam mare și va fi destul de greu de realizat. Am văzut că e dat la Dinamo acum. E o sumă bună pe care vrem s-o dăm pe Alibec, o sumă bună pentru fotbalul românesc. Vor fi și niște procente pentru următoarea vânzare.

Nu sunt eu în măsură să-i fac prețul domnului Niculae, dar în general îmi place să-i ajut pe jucători. Am încercat mereu să iau jucătorii care fac performanță și să câștige mai mult decât o făceau în România. Suma pe care clubul nostru vrea s-o plătească pentru Alibec este de 800.000 de euro și 30% dintr-un viitor transfer, având în vedere că mai are un an de contract”, a declarat Marius Șumudică.

Publicat: 20 08. 2020, 16:29
Actualizat: 20 08. 2020, 16:52