Veste mare pentru fanii „câinilor”: „Dinamo ar fi cam singura care chiar merită să aibă un stadion”

Președintele interimar al CS Dinamo, George Cosac, a declarat că în zona velodromului din parcul sportiv din „Ștefan cel Mare” va apărea un nou stadion, dosarul cu actele necesare construcției fiind aproape finalizat.
   
„Sunt dinamovist și stadionul se va face. Și nu se va face că vrea Cosac, ci că vrea întreaga societate. Absolut toată lumea își dorește și cu siguranță se va face. Din cele patru echipe care ar urma să joace mai departe pe aceste stadioane după Campionatul European, Dinamo ar fi cam singura care chiar merită să aibă un stadion.

Treburile birocratice sunt foarte avansate, se lucrează la Planul Urbanistic Zonal. Nu se va face pe actualul stadion, se va face un stadion nou în zona velodromului și va avea 15-16.000 de locuri, din câte am înțeles. Va fi un stadion modern, un stadion cochet, care practic va susține și celelalte discipline sportive. Adică, sub tribune vom avea săli de pregătire pentru scrimă, pentru box, pentru tir. Va fi un stadion multifuncțional. Va fi un stadion, extrem de cochet și să dea Domnul ca Dinamo să joace atât de departe în Champions League, că ne vom muta pe Arena Națională să jucăm fazele superioare, dacă va fi neîncăpător.

În doi ani, doi ani și jumătate va fi gata, chiar dacă nu în același timp cu cele din Ghencea și Giulești. Toată documentația a fost trimisă pentru zona velodromului”, a declarat George Cosac, la Digi Sport.

 

Publicat: 17 03. 2018, 12:03
Actualizat: 17 03. 2018, 12:04