Veste excelentă pentru suporterii lui Dinamo după turul barajului cu FC Argeș: străinii rămân în „Ștefan cel Mare”! Clauza „secretă” pusă de conducere: „Nu li se termină contractul, am avut grijă la începutul sezonului!” | EXCLUSIV

Fotbalistii dinamovisti printre care Nelut Stelian Rosu, Gabriel Rodrigues De Moura, Costin Amzar, Daniel Gago Iglesias si Deniz Giafer saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC Arges, contand pentru mansa tur a barajului de promovare in Superliga Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 29 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo a învins categoric, 6-1, pe FC Argeș în turul barajului de promovare/retrogradare și este, în acest moment, cu un pas și jumătate înapoi în Superligă. Totuși, la final de iunie, există mai mulți jucători cărora le expiră înțelegerile cu clubul. Suporterii dinamoviști, însă, pot sta liniștiți în ceea ce-i privește pe străini. ProSport a aflat că cei veniți după retrogradarea „câinilor” în Liga 2 au o clauză în contract care le permite, odată cu eventuala promovare în prima ligă, să continue în „Ștefan cel Mare”.

Străinii continuă la Dinamo. Clauza care declanșează prelungirea contractului: „Suntem asigurați!”

Dinamo a învins categoric, 6-1, pe FC Argeș și este cu un pas și jumătate înapoi în Superligă după doar un sezon de exil în Liga 2. Formația antrenată de Ovidiu Burcă trebuie să mai treacă de hopul de la Pitești de sâmbătă, 3 iunie, un meci care, la prima vedere, pare doar o formalitate.

Cu cine, însă, ar juca Dinamo pe prima scenă? Multora dintre fotbaliști le expiră înțelegerile cu formația alb-roșie și au fost puse, recent, mai multe semne de întrebare cu privire la acest aspect.

La finalul partidei cu FC Argeș, Vlad Iacob, administratorul special al „câinilor”, a ținut să-i liniștească pe suporterii dinamoviști: „Nu li se termină contractul. Am avut grijă la începutul sezonului să le trec clauze de prelungire în cazul promovării. Sunt mai mulți jucători, mai ales cei străini, dar și o parte din cei români. Suntem asigurați! Cei mai mulți dintre ei au pentru două sezoane. E posibil să primim oferte pentru unii dintre ei, dar le vom gestiona cum putem mai bine”.

ProSport a aflat că, cel puțin în contractele fotbaliștilor străini veniți după retrogradare, există o clauză prin care înțelegerea cu formația din „Groapă” se prelungește automat pe încă 2 ani.

Pentru a continua în „Ștefan cel Mare”, era nevoie ca aceștia, în cazul unei reveniri pe prima scenă, să joace cel puțin 50% din meciuri în eșalonul secund.

Lamine Ghezali, la mare căutare: „Aș fi interesat de el!”

După o bună bucată de timp, fotbaliștii străini aduși la Dinamo au fost oameni de bază și au confirmat. Spaniolii rareori au lipsit de la mijloc, Dujmovic a fost trecut pe bancă doar din cauza regulii U19, pe când Ghezali este cel mai bun marcator al echipei.

  • 29 de meciuri, 11 goluri și 5 pase de gol a reușit, în acest sezon, atacantul trecut pe la Saint-Etienne, în Cupa României, Liga 2 și turul barajului de promovare/retrogradare.

Astfel, lui Filip Dujmovic (17 meciuri oficiale), Quentin Bena (18), Gorka Larrucea (24), Dani Iglesias (28) și Lamine Ghezali (28) li se vor extinde înțelegerile cu clubul, iar salariul va crește cu aproximativ 20%.

Excepția este Gabriel Moura. Brazilianul a jucat la Dinamo în prima ligă și s-a înțeles cu clubul înaintea venirii celor menționați mai sus. Fundașul dreapta a fost, însă, om de bază în angrenajul lui Ovidiu Burcă și este greu de crezut că, în cazul unei oferte de a continua în „Ștefan cel Mare”, cele două părți nu s-ar înțelege.

Vestea aceasta este cu atât mai bună cu cât, din informațiile noastre, exista interes pentru anumiți fotbaliști. De exemplu, conform surselor ProSport, Daniel Oprița ar fi fost interesat de Lamine Ghezali.

Contactat de ProSport, antrenorul „militarilor” a subliniat că și l-ar dori pe francez în Ghencea.

Aș fi interesat de el, dar, momentan, nu s-a discutat nimic”, a declarat Daniel Oprița pentru ProSport

Publicat: 30 05. 2023, 20:56