Vedetele de la CFR Cluj, petrecere inedită după Supercupa României! Cum s-au distrat Manea, Camora și Păun | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Fotbaliștii campioanei CFR Cluj au celebrat câștigarea Supercupei României în aeroport. După ce au ajuns la Cluj, un filmuleț postat pe Tik Tok arată cum în locul bagajelor venite de la cala avionului apar trei fotbaliști ai echipei din Gruia cu trofeul în brațe. 

Aceștia sunt Cristian Manea, Camora și Adrian Păun, printre cei mai importanți fotbaliști din lotul antrenat de Edi Iordănescu.

Foarte bucuroși, aceștia s-au comportat ca niște copii și au sărbătorit într-un mod inedit victoria la penalty-uri în fața celor de la FCSB.

Vedetele de la CFR Cluj, petrecere inedită după Supercupa României! Cum s-au distrat Manea, Camora și Păun

CFR Cluj a câştigat Supercupa României pentru a patra oară după executarea loviturilor de departajare. Clujenii au învins, joi, la Ploieşti, cu 4-1 la penaltiuri pe FCSB. După 90 de minute, scorul a fost egal, 0-0, şi nu s-au jucat prelungiri.

Meciul a opus câştigătoarea campionatului 20219/2020, CFR Cluj, câştigătoarei Cupei României, FCSB. Partida ar fi trebuit să se dispute anul trecut, dar a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

“O bucurie mare. Echipa a meritat acest trofeu. Din păcate am ratat mult în această seară. Pe teren numai noi am avut ocazii. Am vrut să luăm trofeul şi trofeul merge cu noi. Am vrut să rezolvăm meciul în 90 de minute, ştiam că apoi va fi altă tensiune. Echipa a vrut şi a demonstrat că a vrut.

Dar s-au ratat ocazii şi asta a fost cea mai mare problemă la noi. Vrem titlul, aici toată lumea vrea să câştige trofeul. Echipa a avut atitudine şi a avut mai multe ocazii. Suntem pe un drum bun, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”, a recunoscut Camora la finalul partidei.

Campioana a cucerit pentru a patra oară trofeul (după cele din 2009, 2010 şi 2018), la capătul unui joc pe care l-a controlat categoric, dar în care nu a reuşit să concretizeze niciuna din numeroasele ocazii create. FCSB rămâne cu şase trofee în palmares (1994, 1995, 1998, 2001, 2006, 2013), pierzând alte şase dispute pentru Supercupă.

Publicat: 16 04. 2021, 12:11
Actualizat: 16 04. 2021, 12:24