Vederi din Teatrul Viselor**

Urziceni. 17.000 de locuitori. Orașel mic. Nimic de făcut în el. Baruri puține, majoritatea birturi. Unul dintre acele orașe care sunt atât de aproape și totuși atât de departe de București. La un moment dat, șoseaua națională ajunge la marginea câmpului, iar acolo apare, în partea dreaptă pe sensul de mers spre Moldova, stadionul Tineretului. Arena unde, duminică, se vor pune în joc milioanele și strălucirea accesului direct în grupele Ligii Campionilor.

Loja din turnul de apă

„De la ce ziar sunteți? De la Prosport? Foarte bine, haideți să vă arătăm ce frumos se vede de sus stadionul”. E textul cu care ne „agață” câțiva oameni care ne văd ieșind din arenă. Stau și beau o bere la „pet”, acest nou simbol național, la intrarea într-o întreprindere care e chiar vizavi de „Tineretului”. Ne interesăm dacă e vreunul suporter al Unirii. Nu de alta, dar Urziceniul e cam ultimul colț de Liga I în care fenomenul „ultras”, cu bunele și cu relele lui, n-a ajuns. Lumea nu cântă la meciuri aici, iar semințele sunt o adevărată religie. „Ținem și cu Unirea, ce să facem… Sunt aici, lângă noi”, explică unul dintre ei. După aceea, încep tachinările. Unul e dinamovist, altul, care ne arată abonamentul la meciurile Unirii, rapidist. Restul sunt steliști, dar sunt toți de acord că „Dan Petrescu e cel mai bun și fără el se alege praful”. Urcăm într-un turn de apă vechi, plin de pânze de păianjen. „Sunt șobolani?”, întreabă fotograful. „Nu, stați liniștiți, doar jos sunt!”.  De sus se văd arena de 7.000 de locuri și împrejurimile, adică lanuri de scaieți și un mini-bâlci cu o tiribombă pe post de vedetă. „Se vede frumos nu? Aici stăm la meciuri, e ca la lojă!”, spune, mândru de el, cel care ne-a condus sus. „De ce nu mergeți pe stadion?”, ne exprimăm nedumerirea, reamintindu-i că, aici, intrarea la meciuri e liberă. Vine și explicația: „Pe stadion nu se bea!”. Ca fapt divers, Unirea, echipă de Champions League, nu are în oraș niciun bar al suporterilor și niciun magazin de prezentare.

Aici a stat Hamburg

Venirea nemților pentru primul tur al Cupei UEFA a fost o adevărată sărbătoare pentru Urziceni. S-a modernizat arena un pic și s-a mărit și capacitatea cu 500 de locuri. Mai prost a fost pentru cei de la Hamburg. Au fost cazați la Hotel Royal, un stabiliment de trei stele, chiar lângă stadion. Toate bune și frumoase până aici. Numai că, dacă germanii au fost nemulțumiți de cazare, nu ar fi avut oricum ce să facă. Nu de alta, dar Royal e singurul hotel din oraș! Iar cei de la Hamburg probabil că n-au fost prea mulțumiți, pentru că acolo s-a înghesuit toată delegația lui HSV, iar jucătorii echipei care a ajuns până în semifinalele UEFA au fost nevoiți să doarmă câte trei în cameră! De altfel, nici fotbaliștii Unirii nu prea calcă prin oraș decât la meciuri. Toți stau în București, sediul clubului e în București, iar Dan Petrescu nu trebuie să-și facă griji din cauza eventualelor escapade nocturne ale fotbaliștilor săi prin Urziceni. Motivul? Urbea ialomițeană nu are nicio discotecă!

Primarul nu se implică

Factorul local nu se implică la echipa din Urziceni. Stadionul a fost modernizat de firma „Valahorum” a patronului Bucșaru (echipa nu se mai numește Unirea Valahorum pentru că finanțatorul a vândut între timp firma), iar pe primarul PNL-ist nu-l interesează fotbalul. Sau poate l-ar interesa, dar președinte onorific la Unirea e rivalul său, de la PDL, subprefectul de Ialomița. Subprefect care, ca fapt divers, e și proprietarul singurului hotel din oraș. În ultima vreme însă nici subprefectul nu prea mai ajută clubul.

 

Publicat: 20 05. 2009, 10:06
Actualizat: 20 05. 2009, 10:07