Vasile Miriuță o ironizează pe FCSB și îi transmite lui Claudiu Keșeru să-l lase baltă pe Gigi Becali: „Râde și fiică-mea de 14 ani! Fă-ți bagajul și gata!”

FCSB merge tot mai rău sub comanda lui Toni Petrea, iar Vasile Miriuță crede că roș-albaștrii au acum o echipă de „pluton”, în condițiile în care au cedat și cu FC Argeș, scor 0-1.

Tehnicianul îl apără și pe Claudiu Keșeru și crede că bihoreanul ar trebui să plece cât mai repede de la FCSB.

CFR Cluj are acum 14 puncte avans față de FCSB, așa că roș-albaștrii au nevoie de un miracol pentru a câștiga titlul, la finalul acestui sezon.

Vasile Miriuță o ironizează pe FCSB: „Râde și fiică-mea de 14 ani!”

Vasile Miriuță nu mai înțelege nimic din haosul de la FCSB! Dacă Ilie Dumitrescu n-a avut milă de Florinel Coman, fostul antrenor al lui CFR Cluj l-a criticat pe Octavian Popescu, fotbalistul pe care Gigi Becali vrea să ia o avere.

„Îl respect mult pe Claudiu Keșeru, a jucat în Champions League, la națională, nu e un amărât de pe stradă. Păi, cum să mai stea 3 luni să îl umilească în halul ăsta?! Eu aș renunța la bani, aș rupe tricoul de pe mine! Dezbracă-te că… Și apoi îmbracă-te! Dacă vrei un sfat, Claudiu, fă-ți bagajul, strânge-le mâna și gata! Râde și fiică-mea de 14 ani, care se pricepe la fotbal și se uită la TV”, a spus Vasile Miriuță, la Look Sport.

„Am văzut un FCSB de pluton! Așa un haos, o dezorgonizare, nu știu ce cuvânt să mai rostesc. Incredibil! M-am uitat la Octavian Popescu, era prin centru, prin spate, prin stânga. Vrea să câștige campionatul, între ghilimele”, a mai afirmat tehnicianul.

Publicat: 04 03. 2022, 09:33