Valeriu Iftime, „înțepături” înainte de FCSB – FC Botoșani: „Credeți că era altfel dacă rămânea Edi Iordănescu? Fotbaliștii știu unde este exact puterea!”

Valeriu Iftime așteaptă banii din transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray: „Sunt convins că domnul Becali va fi atent la contractul nostru”
Vezi galeria foto - 4 poze

Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani, a prefațat meciul cu FCSB și a vorbit și despre plecarea lui Edi Iordănescu de la gruparea patronată de către Gigi Becali.

Meciul dintre FCSB și FC Botoșani se va disputa duminică, 21 noiembrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 16 din Liga 1.

Înaintea acestei partide, Valeriu Iftime a vorbit despre plecarea lui Edi Iordănescu și s-a declarat convins că jucătorii de la FCSB sunt conștienți că patronul Gigi Becali face și desface, indiferent de numele antrenorului.

Valeriu Iftime, „înțepături” înainte de FCSB – FC Botoșani

Patronul moldovenilor nu crede că FC Botoșani va fi avantajată de plecarea lui Edi Iordănescu.

„Va fi un meci foarte greu pentru noi, dar eu sper ca istoria să nu se mai repete. Acum nu este niciun avantaj pentru noi faptul că a plecat Edi de la FCSB. Păi, ce legătură are? Credeți că era altfel dacă rămânea Iordănescu Jr.? Fiți serioși!

Fotbaliștii știu unde este exact puterea! Nu pot fi păcăliți. E greu să faci o echipă la FCSB așa repede după problemele pe care le-au avut”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Digi Sport.

FC Botoșani nu a mai învins-o pe FCSB din iulie 2019, când moldovenii s-au impus cu scorul de 2-0, pe terenul roș-albaștrilor, în cadrul etapei a treia a sezonului 2019-2020. Valeriu Iftime le transmite elevilor lui Marius Croitoru să nu se culce pe o ureche, crezând că problemele de la FCSB au afectat în vreun fel echipa.

„Ar fi o mare eroare să credem că va fi un meci ușor. Fotbaliștii de la FCSB vor evolua cu ambiție, așa că noi trebuie să fim atenți. Să nu mai repetăm erorile de la partidele precedente”, a explicat Valeriu Iftime.

Publicat: 20 11. 2021, 10:52
Actualizat: 20 11. 2021, 10:53