„«Patroane, fac și un test antidrog!»”. Valeriu Iftime, dezvăluiri despre Maecky Ngombo, după ce a fost prins cu substanțe suspecte

Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoșani, a dezvăluit modul în care Maecky Ngombo a încercat să-l convingă să-l păstreze la echipă, după ce a fost prins cu substanțe suspecte pe aeroport.

Maecky Ngombo (26 de ani) a fost transferat de FC Botoșani, în această vară, liber de contract.

Ultima formație pentru care atacantul belgian a evoluat a fost CR Belouizdad.

Valeriu Iftime, dezvăluiri despre Maecky Ngombo, după ce a fost prins cu substanțe suspecte

Patronul clubului FC Botoșani susține că Maecky Ngombo era dispus să facă un test antidrog, pentru a rămâne la echipa moldavă. Însă, atacantul belgian nu va fi păstrat, deoarece a afectat imaginea clubului.

„Copilul avea o râșniță pentru țigări din Olanda, el fumează unele țigări, nu știu dacă e cannabis, nu știu dacă sunt interzise.

El a venit cu butoiașul ăla. Am rămas megasurprins când am auzit ce s-a întâmplat.

El chiar mi-a zis: «Patroane, fac și un test antidrog!». Dar i-am zis că nu e cazul, nu cred că a făcut ceva ilegal, dar i-am explicat că e neplăcut, afectează imaginea clubului.

Copilul încă nu a plecat, a venit cu echipa din cantonament, acum își strânge bagajul”, a declarat Valeriu Iftime, la Digi Sport.

Autoritățile au confirmat faptul că Maecky Ngombo a fost prins pe aeroportul din Suceava cu un grinder metalic în care se aflau „urme de substanță vegetală tocată de culoare verde”.

„În data 29-06-2021, în postul de poliție de frontieră Suceava, la ieșirea din țară, în cursa spre direcția Memmingen (Germania), în bagajul de mână al unui cetățean belgian a fost descoperit un grinder metalic în interiorul căruia erau urme de substanță vegetală tocată de culoare verde.

Persoana și-a continuat călătoria. Cazul a fost preluat de organele de poliție competente”, a spus Florin Badila, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, conform Ziare.com.

Publicat: 12 07. 2021, 22:20
Actualizat: 12 07. 2021, 22:23