Valeriu Argăseală îl poate umple de bani pe Gigi Becali! Marele secret din spatele unui transfer pe care FCSB așteaptă milioane de euro | EXCLUSIV

Valeriu Argăseală a avut o contribuție importantă la ultima mutare făcută de FCSB: aducerea lui Dan Răchită, care poate fi următorul mare mijlocaș al roș-albaștrilor.

Bun prieten cu Cristian Pilan, directorul sportiv al Progresului Pecica, Argăseală a aflat cât de bun este Dan Răchită și imediat i-a vândut pontul lui Gigi Becali, care a decis să-l aducă pe acesta mai întâi sub formă de împrumut.

Mijlocaș de bandă, care poate acoperi ambele flancuri, acesta a ajuns la baza roș-albaștrilor încă de la începutul lunii august și s-a aflat într-o perioadă de probă la clubul bucureștean.

Valeriu Argăseală îl poate umple de bani pe Gigi Becali după mutarea de senzație făcută de FCSB

Valeriu Argăseală a aflat în această vară de potențialul extraordinar al puștiului de 18 ani, în contextul în care este coleg cu Cristian Pilan în Comitetul Executiv al FRF.

Cei de la Progresul Pecica, recunoscuți pentru nivelul ridicat al juniorilor, l-au recomandat pe Răchită la FCSB, care l-a impresionat pe Leo Strizu de la primul antrenament, așa cum a aflat ProSport.

Dan Răchită a ajuns în teste la FCSB, iar roș-albaștrii au decis să-l împrumute

În urmă cu o lună, pe 2 august, clubul arădean dezvăluia că Răchită va fi testat de către Leo Strizu, antrenorul de la FCSB 2, în vederea unei mutări.

„RĂCHITĂ DAN VASILICĂ este născut in anul 2004 , este produsul centrului de copii si juniori al clubului nostru ACS PROGRESUL PECICA debutând la echipa de seniori in liga a- 3 -a încă din sezonul competițional 2020-2021 , acesta se va pregati timp de o săptămână la Academia FCSB unde va fi testat de antrenorul Leonard Strizu la FCSB 2. Îi dorim mult succes și baftă pentru un viitor mai bun. ACS PROGRESUL PECICA”, anunțau arădenii.

Dan Răchită, după ce a ajuns la FCSB
Publicat: 04 09. 2022, 19:52
Actualizat: 04 09. 2022, 19:58