UTA se teme de un dezastru după eșecul cu Hermannstadt: „Îmi cer scuze în fața fanilor! Românul face nuntă după victorie”

UTA avea marea oportunitate de a rezolva, în proporție mare, ecuația menținerii cu Liga I cu încă trei puncte în fața ultimei clasate, dar rămâne în gardă” cu un eșec pe cât de neașteptat, pe atât de meritat.

Pe lângă golul lui Petrescu, din minutul, 50, FC Hermannstadt a mai lovit de două ori bara, dar a avut și alte ocazii periculoase.

Laszlo Balint: „Nu am avut dinamică în atac și am făcut foarte multe cadouri”

Arădenii au răspuns doar printr-un șut al lui Roger parat de Figueiredo și reluarea peste din poziție ideală a lui Erico. Arădenii nu mai pierduseră în Liga 1 de 4 partide, în care nici nu au luat gol, iar sibienii simt din nou gustul succesului după trei eșecuri la rând și îi fură locul de baraj lui Dinamo.

Vreau să încep prin a felicita adversarul, pentru că știam ce va juca și cu toate astea au reușit să ne învingă cu armele lor. Eu am avertizat băieții ieri, alatăieri, chiar astăzi când am făcut ședința de analiză, asupra calității adversarului.

Din păcate, nu am reușit să facem ceea ce ne-am propus, nu am inițiat bine atacurile, nu am dinamică în față și am făcut foarte multe cadouri. Într-un cuvânt, am arătat foarte rău. Au fost foarte multe greșeli tehnice, care, din punctul de vedere, nu ar trebui să apară la acest nivel. Poate exista o scuză prin lipsa de prospețime, dar nu trebuie să avem alibiuri pentru această exprimare foarte proastă”, a spus Laszlo Balint la flash-interviuri.

„Sibienii au așteptat greșeala noastră”

Tehnicianul arădenilor susține că diferența nu s-a făcut la capitolul tactic, ci: „Din punct de vedere al determinării au fost cel puțin cu un nivel peste noi. Ne-au așteptat, știam acest lucru că nu vor veni să ne preseze fundașii centrali și vor aștepta greșeala noastră, asta s-a și întâmplat. Trebuie să învățăm și din acest lucru, pentru că nu se termină campionatul dacă reușim să câștigăm două meciuri consecutive.

Trebuie să ne păstrăm linia de echilibru și, până la urmă, linia de concentrare și determinare. Din punct de vedere fizic poate nu am arătat foarte bine, dar greșelile tehnice trebuie să le eliminăm cât se poate de repede”.

Le cere scuze suporterilor: „Nu merită o echipă care să arate în acest fel”

Dacă succesul cu Viitorul a fost dedicat suporterilor, tot în direcția fanilor merg scuzele de azi.

„Vreau să-mi cer scuze suporterilor pentru că nu merită o echipă care să arate în acest fel, dar sunt convins că vom reacționa. Mai avem șase partide, cumva ne-a readus cu picioarele pe pământ această înfrângere pentru că și aici este o mică problemă.

În general, românul face nuntă dintr-o victorie și înmormântare după o înfrângere. Este o perioadă în care trebuie să ne păstrăm echilibrul, adică să ne revenim repede nu neapărat după această înfrângere.

Doare și această înfrângere, dar pe mine, personal, mă doare mai tare exprimarea echipei și atunci trebuie să ne revenim foarte repede. În primul rând, trebuie să găsim cauzele pentru care am arătat atât de rău astăzi și să fim la un cu totul alt nivel marți, la Pitești”, a mai afirmat Balint.

„Să reacționăm pentru a nu intra în jocul retrogradării!”

UTA rămâne la cota 25 de puncte, încă la o distanță bună față de zona roșie.

După această etapă nu se întâmplă mare lucru la nivel de clasament, dar trebuie să reacționăm și să  acumulăm puncte în continuare în următoarele etape. Hermannstadt a câștigat astăzi trei puncte și respiră, în schimb noi, dacă Doamne ferește nu ne revenim și nu acumulăm în continuare puncte, putem avea probleme. Adică să intrăm în acel joc al retrogradării pe care, cu siguranță, dorim să-l evităm”, a încheiat Laszlo Balint.

FC Argeș, în Trivale, marți, de la ora 19, e următorul adversar al „Bătrânei Doamne” în  play-outul Ligii 1.

 

Publicat: 23 04. 2021, 20:20
Actualizat: 23 04. 2021, 21:52