UTA Arad – Chindia Târgoviște 0-2. Eșec usturător pentru arădeni! Echipa lui Laszlo Balint ratează locul 4

in meciul de fotbal dintre UTA Arad si Chindia Targoviste, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Francisc Neuman din Arad, luni 01 noiembrie 2021. © FOTO:Ciprian Petcut/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 27 poze

UTA și Chindia, cele mai bune echipe ale play-out-ului ediției trecute de campionat s-au duelat în cadrul etapei a 14-a a Ligii 1 pe o arenă arădeană goală pentru prima oară în acest sezon. Iar arădenii au resimțit absența suporterilor lor, cu toate că o parte a galeriei a fost la datorie într-unul dintre colțurile arenei și au cedat toate punctele, riscând să piardă locul de play-off în fața Rapidului. 0-2 a fost rezultatul final, după reușitele semnate Popadiuc (55) și Neguț (90+2).

După golul etapei, Hora avut ratarea campionatului

Balint l-a recuperat pe albanezul Batha, Săndoi, pe slovenul Kocic, oameni importanți în special pe faza defensivă, aspect la care ambele formații au excelat în acest sezon.

Totuși, Chindia putea primi repede gol, mai precis după exact 13 minute, la capătul unei faze fixe. Roger a centrat din dreapta, Medjimorec a prelungit cu capul în 4 metri, de unde Hora a reluat peste cu toată poarta goală. După golul etapei contra Clinceniului, experimentatul „vârf” al UTA-ei și-a trecut ceea ce ar putea fi ratarea campionatului.

După un sfert de oră de joc, au ieșit de la cutie și târgoviștenii și Șerban a trimis cu capul de puțin alături la centrarea lui Neguț. Acesta din urmă a ajuns și la finalizare, dar șutul său din careu s-a dus peste transversală.

Chindia scapă fără gol înainte de pauză

UTA și-a amintit că joacă acasă după o jumătate de oră de joc și Hora a avut a doua mare ocazie a partidei. Iacob a pasat lung, Hora i-a luat fața lui Celea, dar a întârziat finalizarea și fundașul Chindiei a revenit și l-a blocat în cele din urmă. A fost și ultima acțiune a lui Hora, care a ieșit accidentat.

Gazdele au rămas în atac și, în minutul 40, Miculescu a fost lansat pe culoar de Ubbink, dar șutul din 12 metri ușor lateral stânga a fost defectuos. Nici Medjimorec din fază fixă nu a putut relua periculos spre poartă și la vestiare s-a intrat cu 0-0, scor perfect pentru trupa lui Săndoi.

Ocaziile întotdeauna se răzbună

„Bătrâna Doamnă” a produs faze pe bandă rulantă în primele minute ale actului secund. În minutul 47, Ubbink a centrat din corner, Batha a retrimis în 6 metri, dar Căbuz a respins de sub transversală „capul” lui Miculescu. Nu au trecut decât câteva secunde până când Ubbink a lovit transversala din 11 metri, pentru ca după alte două minute, la o fază șnur, Batha să fie lăsat singur cu portarul, dar finalizarea a fost peste poartă.

Și, dacă nu au înscris utiștii, au făcut-o cei de la Chindia, la primul șut pe spațiul porții și o fază ce nu anunța nimic. În minutul 55, Căpușă a bătut un aut de margine, Neguț și Florea au sărit fals, mingea a ajuns în mijlocul careului la Popadiuc, care a trimis puternic pe lângă Iacob.

Lovitura în moalele capului arădenilor a dat-o Neguț

Balint a jucat și „cartea” Wagner ca pivot în careul lui Căbuz, dar următoarea sitiuație a aparținut tot vizitatorilor. Neguț a centrat din dreapta, iar Șerban a reluat spectaculos din foarfecă la 1 metru de bara din stânga lui Iacob. De abia în minutul 69, puternicul atacant ceh s-a aflat la capătul unei centrări al celuilat nou intrat Vukcevic, dar, incomodat de Căbuz, a reluat cu capul peste poartă.

A fost ultima situație utistă, căci Chindia s-a închis ca un arici, iar „roș-albii” își epuizaseră, fără efect, gloanțele în primele 55 de minute. Un „cap” al nou-intratului Erico respins de apărătorii „roș-albaștrilor” a fost ultima zvâcnire înainte de lovitura din moalele capului venită în al doilea minmut de prelungire.

Pe o contră în superioritate numerică, Neguț a fost lansat în viteză pe dreapta și a tras la colțul din dreapta lui Iacob. UTA era în genunchi, condamnată de propriile ratări.

UTA: Fl. Iacob – Baravykas (60 Vukcevic), Benga (86 Erico), Medjimorec, Shlyakov – Batha, Vorobjovas (60 Wagner) – Miculescu, Ubbink, Roger (86 Antal) – Hora (33 Dangubic)
Rezerve neutilizate: Balauru – Dima, Bustea, Isac
Antrenor: Laszlo Balint

Chindia: Căbuz – Căpuşă, Celea, Al. Iacob, Kocic – Neguţ (90+1 Roumpoulakou), Dulca, Popadiuc, Corbu – M. Șerban (90+1 Matiș) – D. Florea (87 Stoian)
Rezerve neutilizate: R. Pop – Martac, Atanase, A. Şerban, D. Popa, Suciu
Antrenor: Emil Săndoi

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – Alexandru Cerei (Cluj) și Vlad Bârleanu (București). Rezervă: Viorel Flueran (Craiova)
Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Observator LPF: Cătălin Cursaru (Ploiești).

Foto: Ciprian Petcuț / Sport Pictures


Min. 90+4. Final de meci.

Min. 90+1. GOOOL CHINDIA TÂRGOVIȘTE. Neguț primește pe poziție viitoare, trece de Bata și înscrie în poarta lui Iacob.

Min. 62. Şerban încearca o execuţie frumoasă din foarfecă, dar mingea trece pe lângă poartă!

Min. 55. GOOOL CHINDIA TÂRGOVIȘTE. Popadiuc deschide scorul cu un șut puternic trimis de la 11 metri.

Min. 53. UTA Arad a fost aproape să deschidă scorul, dar Căbuz a fost pe fază.

Min. 47. Miculescu trimite cu capul spre poarta lui Căbuz, dar portarul evită golul. Gazdele cer penalty la această fază.

Min. 45. A început repriza a doua.

Min. 45. Pauză.

Min. 40. Miculescu șutează puternic din interiorul careului, dar balonul trece pe lângă poartă.

Min. 36.  Dangubic îl înlocuiește pe Hora.

Min. 29. Iacob are nevoie de îngrijiri medicale pe teren în urma unui duel cu Corbu.

Min. 22. Benga a fost aproape de autogol, după ce a deviat balonul spre poarta lui Iacob cu tibia.

Min. 14. Benga prelungește o centrare la colțul scurt, dar Hora ratează din doi metri.

Min. 10. Dulca vede cartonașul galben.

Min. 8. Iacob acuză probleme după ce Ioan Hora l-a accidentat. Fotbalistul oaspeților își revine și continuă jocul.

Min. 4. Neguț centrează în careul lui UTA Arad, însă Florea nu reușește să îl învingă pe Iacob.

Min. 1. A început meciul!


UPDATE. Echipele de start: 

UTA Arad: Iacob – Baravykas, Benga, Medimorec, Skiyakov – Vorobjovas, Batha – Ubbink, Roger, Miculescu – Hora

Chindia Târgoviște: Căbuz – Căpușă, Celea, Iacob, Corbu – Neguț, Dulca, Kocic, Popadiuc – Șerban, Florea


Partida dintre UTA Arad și Chindia Târgoviște se poate vedea la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport, iar cele mai importante faze vor fi Live Video Online pe www.prosport.ro.

Gazdele au șansa să urce pe locul 4 în clasamentul Ligii 1 după meciul din runda a 14-a, toate acestea dacă reușesc să se impună în fața Chindiei Târgovșite

UTA Arad – Chindia Târgoviște Live Video Online în etapa 14 din Liga 1

Înaintea meciului din etapa a 14-a, UTA Arad este pe poziția a 6-a, cu 23 de puncte, după ce a bifat șase votorii, cinci remize și două înfrângeri în 13 meciuri. De partea cealaltă, Chindia Târgoviște este pe 10, cu 14 puncte. Trupa lui Emil Săndoi are trei victorii, cinci remize și cinci eșecuri în etapele jucate până acum.

În cazul unei victorii, UTA Arad face 26 de puncte și urcă pe locul 4, peste FC Botoșani și FC Voluntari, echipe care au 24 de puncte. De partea cealaltă, o victorie o ajută pe Chindia Târgoviște să facă 17 puncte și să se distanțeze de Sepsi OSK, ocupanta locului 11 care are 13 puncte.

Publicat: 01 11. 2021, 19:27
Actualizat: 01 11. 2021, 23:07