Un pariu pierdut de Becali: „Știu mai multe ca voi. El va fi noul antrenor al CFR-ului”. Pe cine miza omul de afaceri

Gigi Becali face un anunț surprinzător! Omul cu banii de la FCSB știe cine va fi noul antrenor la CFR-ului, după plecarea lui Edi Iordănescu, și spune că banca tehnică a ardelenilor nu va fi ocupată de Toni Conceicao. Latifundiarul a aflat, din „informații” de la rivali, că noul tehnician al campioanei va fi italianul Cristiano Bergodi, care a trecut și pe la gruparea roș-albastră în urmă cu aproape 10 ani, dar și pe la CFR.

Toni Conceicao e la Cluj și așteaptă o discuție decisivă cu Nelu Varga, patronul CFR-ului, așa cum a anunțat într-o discuție cu ProSport. Se pare, însă, scă situația s-a răsturnat! Gigi Becali susține că știe mai multe și că noul antrenor al CFR-ului nu va fi portughezul Conceicao! Omul de afaceri spune că Bergodi va prelua banca tehnică a CFR-ului.

„Bergodi o să fie antrenorul CFR-ului. Asta știu eu. Am mai multe informații de la rivali decât aveți voi”, a declarat Gigi Becali pentru ProX.

Fost antrenor la CFR în stagiunea 2006-2007, Bergodi a condus și formația lui Becali. A rezistat foarte puțin, intrând în conflict cu patronul după ce nu a acceptat ca acesta să se implice la echipă.

Liber de contract, Bergodi a antrenat-o ultima oară pe Modena.

 

Publicat: 26 07. 2018, 13:01
Actualizat: 26 07. 2018, 16:11